Călugărul care s-a luptat 37 de ani cu diavolul mâhnirii

Pateric

Călugărul care s-a luptat 37 de ani cu diavolul mâhnirii

„Eu sunt cel ce te-am gonit din chilia ta cea dinainte, şi acum am venit să te izgonesc şi din aceasta.”

Un oarecare Nathanail era în Muntele Nitriei; acesta atâta răbdare a avut în chilie, încât nu s-a mişcat din aşezarea pe care a pus-o întru sine şi pentru pricina în care a fost batjocorit mai-nainte de dracul. Căci în chilie şezând el mai-nainte vreme, s-a simţit cuprins de mâhniciune [akedie]; şi, ducându-se de acolo, altă chilie a zidit, ducându-se mai aproape de sat. Şi, pe când locuia într-însa, după trei sau patru luni, a auzit sunete venind de afară, din noap­te, de la oarecine ce ţinea o dobă din piele de bou; iar ace­la avea chip de ostaş zdrenţăros. Şi, făcând acela zgomot din destul, îndrăznind fericitul Nathanail, i-a zis: „Cine eşti tu, care faci une­le ca acestea în chilia mea?”. Iar el a răspuns: „Eu sunt cel ce te-am gonit din chilia ta cea dinainte, şi acum am venit să te izgonesc şi din aceasta”.

Deci, cunoscând fericitul că s-a bat­jocorit de dracul, s-a întors iarăşi în chilia cea dintâi; şi, plinind întru dânsa treizeci şi şapte de ani, n-a păşit peste hotar, aşa împotrivindu-se dracului care atâtea i-a arătat lui ca să-l silească a ieşi din chilie, câte nu se pot povesti; iar el a stătut într-însa până la sfârşit şi într-însa a adormit. (Palladie)

(Everghetinosul, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, p. 203)