În primăvara anului 1948 Părintele Cleopa a rostit o frumoasă predică în cinstea Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena. Aceasta a supărat autorităţile locale, care s-au hotărât să-l închidă.

Dar în acea noapte părintele s-a retras în Munţii Sihlei şi s-a nevoit acolo singur cu darul lui Hristos, timp de şase luni de zile, pătimind multe ispite de la diavoli. Că uneori îl ameninţau cu năluciri, alteori îl chinuiau cu tristeţea, iar alteori îl ispiteau cu frică şi cu vise înfricoşate. Însă el, cu darul lui Hristos şi cu rugăciunile Maicii Domnului, pe toate le-a biruit.

Odată, terminând Sfintele şi Preacuratele Taine, pe care le purta la piept, s-a pregătit să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie, ca să se poată împărtăşi săptămânal. Dar, neavând cine să-i cânte la Sfânta Liturghie, a rânduit Dumnezeu să-i cânte un stol de păsărele, cum nu mai văzuse niciodată în viaţă. Şi cântau aşa de frumos acele păsări, încât Părintele Cleopa s-a uimit de glasul lor şi a înţeles că Dumnezeu le-a trimis, ca împreună să-L slăvească pe Hristos Dumnezeu.

După ce s-a împărtăşit şi s-a terminat Sfânta Liturghie, acele păsări străine au zburat în adâncul munţilor şi nu le-a mai văzut.

După şase luni de zile, Arhimandritul Cleopa s-a reîntors din munţi, în toamna anului 1948. Iar în vara anului 1949, a fost trimis de patriarhul Justinian cu treizeci de călugări de la Sihăstria să reînnoiască Mănăstirea Slatina, ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu, care era aproape pustie. Însă plecarea sa şi înjumataţirea obştii a adus Mănăstirii Sihăstria multă întristare. Apoi, cu darul lui Hristos, în câţiva ani Mănăstirea Slatina, având în fruntea ei pe Părintele Cleopa, a ajuns cea mai organizată mănăstire din România.

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 746)