Sunt gânduri sincere și le spun fără a judeca vreo persoană:

1. În primul rând, lucrurile cu adevărat importante pentru viața noastră nu se fac mecanic, „pentru că așa se face”. Ar trebui să le dăm curs în viața noastră doar atunci când le înțelegem, când au sens pentru noi și când avem încredere că sunt lucruri vii, adevărate și lucrătoare în viața noastră.

2. Viața creștină nu este o colecție de obiceiuri (deși din păcate așa o cultivăm, chiar noi preoții), ci un răspuns de iubire a noastră la iubirea Domnului. Nu facem botezul, cununia, spovedania sau orice rânduială pentru că „trebuie”, ci pentru că Îl iubim pe Hristos și vrem să-L urmăm, să îi răspundem la chemarea „Vino după Mine”! Când dispare această iubire, totul devine gol, formal și chiar împovărător.

3. Rânduielile Bisericii nu ne încurcă viața. Nu sunt puse ca să ne limiteze sau să ne frustreze dorințele, ci sunt ca niște medicamente: uneori nu sunt cele mai comode, dar sunt cele care vindecă. Ele ne ajută să-L așezăm pe Hristos în mod real în viața noastră, nu să-L modelăm după propria noastră imaginație. 

4. A căuta permanent „soluții ocolitoare” în plan duhovnicesc e asemănător cu a întreba:

• „Știți pe cineva care să mă opereze de apendicită, dar acasă, pe masa din bucătărie sau pe plajă, ca să pot privi apusul soarelui?”

• „Cunoașteți pe cineva care să-mi monteze o cărămidă de BCA în loc de roata mașinii? În service nu m-au lăsat…”

• „Vă rog un instalator care poate trece firele de curent prin sobă. Eu știu că se face.”

Dacă peste tot ești refuzat, nu este pentru că toți sunt rigizi, ci pentru că lucrul acela e periculos pentru inima ta.

5. Pentru o viață bună și binecuvântată, e important să existe o legătură reală cu un preot apropiat – un duhovnic. Nu „un preot care face și așa”, ci unul care îți vrea binele cu adevărat, care îți știe inima cu adevărat și care te poate ajuta să ții vie legătura cu Dumnezeu. Faptul că cineva acceptă să încalce rânduiala nu înseamnă că e mai îngăduitor, ci că îți oferă mult mai puțin decât ai nevoie.

6. Și, poate cel mai important: nu de frica lui Dumnezeu facem lucrurile după rânduială. Dumnezeu nu bate cu parul. Nu, dacă faci nunta în post nu vei avea copii bâlbâiți neapărat. Dar e bine să așezăm fiecare lucru la locul lui, ca piesele unui puzzle pentru ca inima noastră să fie liniștită, să avem pace, să nu ne tulburăm singuri conștiința și să putem primi cu adevărat binecuvântarea Lui.

Dumnezeu nu caută „proceduri”, ci inimi așezate.

Iar rânduiala, atunci când e trăită cu sens și iubire, nu apasă ci odihnește.