Cand începem să ne căutăm libertatea?

Cuvinte duhovnicești

Cand începem să ne căutăm libertatea?

Cu lanţuri puternice ne-a legat vrăjmaşul prin patimi şi prin lume. Când ajungem să ne dăm seama de această robie a noastră şi simţim cât de nesuferită şi de pierzătoare este starea aceasta, începem să dorim libertatea, s-o căutăm şi să ne dăm toată silinţa ca s-o primim.

Să nu vă speriaţi când auziţi că recăpătarea vederii duhovniceşti şi eliberarea de lanţurile lumii şi păcatului său, totuna sunt. Întoarcerea deplină a inimii către Domnul, este lucrul harului, în ideea că asta ar fi departe de noi... Dimpotrivă, bucuraţi-vă de asta, pentru că este de la Domnul, este aproape, precum şi Domnul Însuşi e Dumnezeu apropiat de toţi, iar nu depărtat. De la Domnul totul ne este pururea pregătit – trebuie doar să adăugăm ceea ce ţine de noi.

De la noi se aşteaptă dorinţa fierbinte, căutarea şi silirea de sine spre ruperea de toate împătimirile şi spre întoarcerea către Domnul. Dar să nu creadă cineva că atunci când toate acestea sunt în el a ajuns deja la tot ce caută. Nu, el când toate acestea sunt, trebuie să aştepte ca harul dumnezeiesc, venind, să săvârşească în fapt şi ruperea, şi întoarcerea. Cel înlănţuit doreşte cu osârdie libertatea, o caută şi se străduie s-o primească... Dar tot în lanţuri se află, până ce va veni cel ce are stăpânire să îl dezlege şi îl va dezlega. La fel se întâmplă şi în noi... Cu lanţuri puternice ne-a legat vrăjmaşul prin patimi şi prin lume. Când ajungem să ne dăm seama de această robie a noastră şi simţim cât de nesuferită şi de pierzătoare este starea aceasta, începem să dorim libertatea, s-o căutăm şi să ne dăm toată silinţa ca s-o primim; cu toate acestea însă rămânem în lanţuri până ce va veni Domnul Cel tare, îl va lega, precum Însuşi a zis, pe cel ce ne ţine în lanţuri, ne va dezlega şi ne va da drumul în libertate (Lc. 11,21-22). Iată un pom care e înfipt în pământ prin multe rădăcini, care pătrund adânc în acesta, dacă el ar dori libertatea, n-ar putea s-o primească altfel decât dacă o mână puternică apropiindu-se, l-ar smulge din sânurile pământului. Adânc am prins rădăcini numeroase în lume şi în obiceiurile acesteia... Chiar dacă am simţit cât de greu şi de pierzător este acest lucru, nu ne putem smulge până ce nu ne va smulge Dumnezeu Însuşi, până ce Dumnezeu, venind, nu ne va izbăvi de stăpânirea aceasta întunecată şi ne va pune înainte întru Împărăţia Fiului iubirii Sale (Col. 1,13).

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Știința rugăciunii, Editura Sophia, 2008, p.89)

Citește despre: