Cine a fost mai mare înaintea lui Dumnezeu prin ostenelile sale decât Apostolul Pavel? Şi totuşi, el se numeşte pe sine „cel dintâi” dintre păcătoşi, atât îi erau de străine cutezanţa şi îngâmfarea: el era modest, nu obraznic, spunea despre sine că a fost între corinteni întru slăbiciune şi cu frică şi cutremur mare (I Corinteni 2, 3). Aceasta smerenie adâncă este un exemplu pentru noi toţi, care ne aflăm nesfârşit de departe de ea.

Trebuie să ne gândim întotdeauna cu râvnă la smerenie şi cu râvnă s-o cerem de la Dumnezeu. Nu putem dobândi această virtute prin nici un fel de silinţe proprii. Smerenia – acest mare dar de la Dumnezeu – este primită numai de cei care năzuiesc din toată inima să împlinească poruncile lui Hristos. Numai lor le va da Domnul acest mare dar. Inima lor e smerită, iar când inima omului e smerită, Duhul Sfânt va locui în ea.

Vedeţi ce mare fericire este să fii smerit; vedeţi cât de greu este să fii smerit? Să aveţi nădejde şi să ştiţi că fiecare pas pe calea lui Hristos vă apropie de sfânta smerenie. Dacă veţi înmulţi şi veţi îndeşi aceşti paşi, cum au făcut apostolii şi sfinţii, prin aceasta vă veţi apropia de Dumnezeu. Domnul Iisus Hristos le spunea ucenicilor: cel mai mare dintre voi să le fie tuturor slugă, pentru că „Cine se înalta va fi smerit, iar cine se smereşte va fi înălţat” (Luca 18, 14).

(Sfantul Luca al Crimeei, Cum să biruim mândria. Lecții de vindecare a mândriei din sfaturile Sfinților Părinți, Editura Sophia, București, 2010)