Când mă rog îmi vin în minte gânduri urâte. Ce să fac să nu mai pățesc asta?

Întreabă preotul

Când mă rog îmi vin în minte gânduri urâte. Ce să fac să nu mai pățesc asta?

Marius
întreabă:

De multe ori mi se întâmplă când citesc vreun acatist sau vreo rugăciune îmi vin tot felul de gânduri urâte în cap şi mai rău îmi deviază concentrarea de la citit, mă gândesc la tot felul de aiureli. Ce pot să fac să nu mai păţesc asta?

6 Martie 2012
În primul rând trebuie să fiţi foarte atent la ceea ce scrie în aceste rugăciuni. Dacă veţi realiza că vorbiţi cu Dumnezeu, atunci nu ne mai arde de gânduri sau imaginaţie, ci suntem atenţi şi sfioşi în faţa Împăratului veacurilor, Tatăl nostru. În al doilea rând, există şi o lucrare demonică de abatere a gândurilor noastre la lucruri pământeşti şi trupeşti de la Dumnezeu. Diavolul nu poate suporta rugăciunea noastră. Aşa că trebuie să fim cu atât mai atenţi şi concentraţi la ea. Rugaţi-vă la Dumnezeu să vă dea atenţie la rugăciune. În al treilea rând, aş sugera o disciplină practică a rugăciunii. La început, vin mereu gânduri de tot felul. De fiecare dată când vă abateţi de la gândul la Dumnezeu, faceţi câte o metanie mare. Odată cu oboseala metaniilor, vom deveni mai atenţi să nu ne mai zboare mintea pe aiurea. Rugăciune curată şi multă. Pr. I. Istrati
Felicia şi Melinte Ramiro a răspuns:
26 Ianuarie 2016

Este de un nepreţuit ajutor şi mărturisirea acestor gânduri (la fel ca aici) duhovnicului la Taina Sfintei Spovedanii,ştiut fiind faptul că prin această mărturisire ne smerim şi gândul odată mărturisit nu mai poate fi folosit de cel rău ca să ne tulbure din nou.Mare este Mila Domnului că ne-a lăsat această posibilitate de a ne curăţa sufletul prin Taina Sfintei Spovedanii.Amin şi Doamne ajută !!!

Robert a răspuns:
24 Octombrie 2015

Este la fel ca atunci cand incerci sa inveti pentru un examen...iti fuge mintea la ceea ce-ti place sa faci fara efort mare, dar cu satisfactii (de moment de altfel).Cu timpul, fiind convins ca ceea ce faci este ceea ce trebuie, vei obtine antrenamentul necesar sa faci ceea ce crezi ca trebuie sa faci. Straduinta si succes!

Ionela a răspuns:
25 Octombrie 2015

Functioneaza si rugaciunea inimii,"Doamne Isuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste- ma pe mine pacatosul"

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: