Oricât de multe făgăduinţe îi sunt făcute rugăciunii creştine: Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide (Matei 7, 7), totuşi nu trebuie niciodată să gândim că, dacă cerem ceva de la Domnul, neapărat trebuie să şi dobândim. Fiecare rugăciune creştină trebuie în mod obligatoriu să se încheie întotdeauna aşa: „Facă-se nu cum voiesc eu, Doamne, ci cum voieşti Tu” - adică, fie în toate voia Ta cea sfântă: bucură-ne cu mile sau asupreşte-ne cu necazuri, numai curăţeşte sufletul nostru, numai fă-l plăcut Ţie. Când vă rugaţi, aşteptaţi cele dorite dar nu hotărâţi dinainte că aşa va hotărî Domnul, ci lăsaţi aceasta în voia Lui cu deplina supunere de a primi de la Domnul ceea ce va binevoi El să vă trimită. Lipsa acestei supuneri stâlceşte rugăciunea şi o lasă fără putere: căci fără ea rugăciunea va avea sensul acesta: vrei, nu vrei, Doamne, dă-mi.

Cel ce râvneşte după viaţa duhovnicească, nicidecum nu poate spune: fac una şi alta şi iată ce dobândesc. Zbate-te ca peştele pe uscat, căutând, şi vei primi ceea ce Domnul va binevoi să-ţi dea şi atunci când va binevoi.

Dacă întârzie uneori cele cerute, aceasta depinde de lipsa de pregătire a solicitantului cu privire la primirea celor cerute.

Trebuie să ne lăsăm în mâinile Domnului, să facă în noi şi cu noi ceea ce preferă voia Lui cea sfântă, numai să ne mântuiască. Acest principiu scrieţi-l în inimă.

Ascultarea pe care mi-aţi încredinţat-o de a mă ruga pentru NN, o voi împlini. Numai că nu mă voi ruga: „Doamne, ia lucrul acela şi dă lucrul acesta”, ci mă voi ruga aşa: „Fă cu el, Doamne, ceea ce este spre mântuirea lui”. Altfel rugăciunea va semăna cu o comandă făcută lui Dumnezeu... ceea ce nu este deloc folositor.

Cineva avea obiceiul de a întreba: de ce te aşezi la rugăciune: să primeşti pensia sau să ceri milostenie? Foarte instructivă întrebarea!

În realitate, nu sunt puţini cei care, cu conştiinţa plină de sine a unor oarecare merite înaintea lui Dumnezeu, aşezându-se la rugăciune, Îi trimit în gând „o socoteală” pentru răsplată...

(Sf. Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, Despre rugăciune,  p. 27-28)