„Ai dreptul să ierți numai ce s-a făcut în paguba ta.” (Nicolae Iorga)

Omul, dacă raționează în calitate de creștin și vrea să se poarte conform cu doctrina creștină, poate ‒ și trebuie ‒ să nu țină seama de nedreptățile săvârșite împotrivă-i, de insultele ce i se aduc lui, ca individ. Dar, dacă ocupă o funcție de răspundere ori se află în fruntea treburilor publice, nu are dreptul să invoce principiul iertării spre a rămâne distant și rece în fața răului și a-i lăsa pe nevinovați pradă ticăloșilor.

Eroarea tragică a lordului Halifax aceasta a fost, de a fi confundat două situații distincte. Și nu numai a lui, ci și a numeroșilor zăpăciți care cred că „nu judeca” și „cine-s eu să judec?” se referă și la interesele comunității, ale omenirii. Acolo e altfel, e invers: e nevoie de vigilență, de apărarea binelui, păstorul e iubit de turmă pentru că o păzește și-și pune viața pentru ea.

(Nicolae Steinhardt, Jurnalul fericirii, Editura Mănăstirii Rohia, Rohia, 2005, p. 70)