Ieronim, Bătrânul din Eghina, zicea despre rugăciune: „Mulţi nu suportă să treacă un scurt moment fără rugăciune şi suferă pentru aceasta: orele în care doresc să se roage şi nu pot li se pare un martiriu”. Şi repeta de asemenea: „Când îţi moare mama sau un apropiat de al tău, nu cauţi o carte să înveţi să plângi. Din cauza durerii cuvintele îţi vin spontan în suflet. La fel, în rugăciune, trebuie să lăsăm fiinţa noastră să-i spună spontan lui Dumnezeu ce o doare”.

Uneori acelaşi Bătrân, zicea: „Dacă tu însuţi nu asculţi şi nu înţelegi ce zici în rugăciune, cum vrei ca Dumnezeu să te asculte?” Şi mărturisea: „Eu, când simt răceală, mă rog şi harul lui Dumnezeu mă încălzeşte”.

Porfirie, Marele Bătrân, zicea despre rugăciune: „Când suntem sub influenţa harului lui Dumnezeu, rugăciunea noastră devine curată. Să ne rugăm fără încetare, chiar dacă suntem lungiţi pe pat şi ne pregătim de somn sau ne odihnim”.

Acelaşi bătrân îl sfătuia pe unul dintre fiii săi duhovniceşti: „Nu te ruga lui Dumnezeu să te ridice din boli, ci într-armează-te cu Rugăciunea inimii şi ai răbdare. Vei avea de aici un mare câştig”.

(Î.P.S. Andrei Andreicuţ, Mai putem trăi frumos?, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2012, p. 96)