Cine este Cel Care Se uită la mine printre toate stelele din cer și toate creaturile de pe pământ?Acoperiți-vă ochii, voi stele și creaturi; nu vă uitați la goliciunea mea. Aceasta mă chinuie destul prin proprii mei ochi. Ce este oare acolo de văzut? Un pom al vieții care a fost împuținat la mărimea unui spin pe cale, care se înțeapă atât pe sine, cât și pe alții. Ce altceva în afara unei flăcări cerești cufundate în noroi, o flacără care nici nu luminează și nici nu se stinge?

Plugari, nu plugăritul vostru este lucrul cel de seamă, ci Domnul Care veghează. Cântăreți, nu cântatul vostru este cel care contează, ci Domnul Care ascultă. Voi, cei care dormiți, nu somnul vostru are vreo însemnătate, ci Domnul, Cel Care trezește. Nu bălțile de apă cu stânci dimprejurul lacului sunt cele de luat în seamă, ci lacul însuși. Ce este tot timpul omenesc decât un val care umezește nisipul arzând de pe mal și apoi regretă că a lăsat în urmă lacul care s-a uscat?

O, stele și creaturi, nu vă uitați la mine cu ochii voștri, ci la Domnul. El singur vede. Priviți la El și vă veți vedea în patria voastră. Ce vedeți voi când vă uitați la mine? O imagine a exilului vostru? O oglindă a efemerității voastre de o clipă? O, Doamne, frumosul meu văl, brodat cu serafimi de aur, acoperă-mi chipul precum un văl peste chipul unei văduve și adună-mi lacrimile în care fierbe tristețea tuturor creaturilor Tale! O, Doamne, frumusețea mea, vino și-mi fii oaspete, ca nu cumva să mă rușinez de goliciunea mea, ca nu cumva multele priviri însetate ce cad asupra mea să nu se întoarcă acasă la fel de însetate.

(Sfântul Ierarh Nicolae Velimirovici, Rugăciuni pe malul lacului, Editura Anestis, 2006, pp. 15-16)