Carantina, Autoizolarea și Depresia

Dacă se impun măsuri de precauție pentru sănătatea trupului, este necesar, de bună seamă, ca să avem grijă mare și de sănătatea sufletului. Gândul mă duce la toți cei care au avut grele încercări de singurătate în decursul istoriei noastre zbuciumate.

După cum se vede, a dat peste români – că nu a fost destul până acum, în istorie, o stare anapoda –carantina! Este o stare specială, când trebuie să stăm în casă, după ce ne-am infectat cu anumite boli care bântuie, din când în când, România, dar și pe cei care vin din afara țării, aducând tot felul de reptile microscopice, așa cum este coronavirusul, care a umplut meridianele și paralelele Pământului. Fiecare infectare are istoria ei, cauze și pricini diferite – după vremuri, stări sociale și oameni.

Dacă vii din afara țării, unde ai luat contact cu cei bolnavi și dacă te deplasezi, revenind acasă, în România, s-a rânduit ca să ai grijă. Să recunoști starea de fapt, să declari curat și fără ascunzișuri și să primești statutul de încarantinat timp de 14 zile! Bine că nu sunt mai multe, 140 sau 1400 de zile. Doar 14 zile trec ca ziua de ieri. Sunt zile puține de precauție, dar urmează o izbăvire mai rapidă.

Cine nu se bucură când aude că anumite persoane se autoizolează, deci cu hotărâre, de la sine putere și voință? Ce deplinătate de conștiință și responsabilitate, cum doar oamenii înțelepți o fac –  și cu atât mai lăudabil când o fac singuri, fără să fie atenționați, rugați sau siliți cu amenzi și chiar cu dosare penale!

Dacă deja am ajuns în regim de carantină națională sau dacă ne autoizolăm, și aceasta ca soluție minimă de prevenire a flagelului, putem să ajungem și la un fenomen numit depresie.

Care sunt semnele când suntem înhățați de stări deprimante? Când ne încearcă o „stare patologică de tristețe și descurajare profundă și persistentă, melancolie, nevroze avansate, irascibilitate, mânii și furii dezlănțuite” ca din senin. Devine gravă această stare generală depresivă atunci când încercăm să ajutăm pe cel cuprins de neagra tristețe, iar acesta respinge din start orice încercare de a-l scoate din astfel de stare. I se pare că este amenințat cu luarea obiectului de joacă psihologică.

Dacă se impun măsuri de precauție pentru sănătatea trupului, este necesar, de bună seamă, ca să avem grijă mare și de sănătatea sufletului. Gândul mă duce la toți cei care au avut grele încercări de singurătate în decursul istoriei noastre zbuciumate.

Să ne gândim la anumite aspecte, ca să ne treacă urâtul care ne poate cuprinde:

1. Cine nu-și amintește de sihaștrii din peșteri, unii zăvorâți, adică zidiți în chilii, grote și alte peșteri? Cu voia lor! Se cunosc nume celebre de „zăvorâți”. Cum stăteau cu urâtul și plictiseala?

Apoi, ei au hotărât de bunăvoie și nesiliți de nimeni! S-au autoizolat! Cu program de rugăciune ținut din scurt! Când ai program de rugă, nu te plictisești și nu-ți vine urâtul nici în gând, nici la inimă și nici la suflet. E vorba de disciplină și program riguros, cu răbdare și seriozitate. Pentru aceasta trebuie să ai credință solidă și să nu glumești cu cele sfinte!

2. Cine nu-și amintește de cuvioșii celebri, numiți stâlpnici, fiind o droaie de nume? Ce au gândit când și-au ales să stea în cuiburi ca păsările cerului? Credința și iubirea față de Domnul Dumnezeu! Acolo sus, pe stâlp, nu se uitau doar la stele noaptea și ziua îi bătea soarele în cap, ci se adresau lui Iisus Hristos pentru salvarea lumii. Efectiv munceau cu duhul și cu sufletul – și asta o viață de om, nu doar 14, 100 și alte zile, deci perioade scurte! E greu să fim disciplinați! Suntem hiretici de la firea noastră năbădăioasă.

3. Cine nu-și amintește de mamele noastre, soțiile și gospodinele care stau de zeci de ani într-o permanentă carantină, robite de slujire ca soție, mamă și gospodină!? Mama, soția și gospodina, femeia aceasta eroică, sfântă și martiră este mereu în „carantină”! Chiar nu ne gândim la această fiică a lui Dumnezeu care nu se plânge de nimeni și nimic?

Rabdă ca Dumnezeu!

Doamne, dar nu vă gândiți un pic și la Dumnezeu? El este în „carantină universală cosmică”! Dacă ar lipsi și nu ar sta Acasă, nu s-ar prăbuși toate? Vai de capul nostru! Chiar nu avem milă de Domnul Dumnezeu? Tot ne plângem pe noi? Pe Dumnezeu nu vrea nimeni să Îl plângă? Unde este comuniunea noastră cu Dumnezeu!?

Devenim candidați în apele tulburi ale depresiei? Ca să fim feriți și să nu cădem în spaime și gânduri negre este necesar să nu uităm să ne luăm anumite măsuri de precauție nu doar pentru 14, 50, 80 de zile, ci pentru vremuri îndelungate, pentru a deveni obișnuință sau a doua natură – salvatoare în orice valuri care vor mai veni asupra noastră!

Legătură strânsă cu Domnul Dumnezeu prin rugăciune, recunoașterea stării de păcătoșenie, împăcarea cu El, cu semenii noștri, începând cu familia și cu noi înșine. Întoarcerea acasă! La obârșie! Este început de primăvară!

Ne așteaptă cu jale: casa pustiită de înstrăinare, fântâna colmatată, grădina inundată de buruieni, spini și pălămidă, garduri rupte, brazdele fără straturi de culturi și cereale, cotețele fără purcei și galițe. Urlă gospodăria și pământul de atâta pustiu și înstrăinare! Ce semănăm, aceea vom avea în gospodărie și cu aceea ne vom hrăni. Să nu uităm aceasta câte zile vom avea!

În istorie am biruit cu statul acasă, în vatra noastră românească plină de gospodari, gospodine, prunci și averi de tot felul. O țară este puternică atunci când are gospodării și familii sănătoase. Pe vremuri, domnitorii nu luptau cu orășenii care negustoreau, ci cu gospodarii cu vatra în buiestru. Când pământul pe care ne-am născut Țara simte că îl disprețuim și nu ne este drag, nu ne mai primește nici măcar în casa de veci a trupului.

Câtă curățenie trebuie peste tot! Să folosim orice oră, orice minut și orice zi, nu doar 14 zile! Să folosim întreg timpul pentru a înnoi totul în gospodăria în care ne-am născut: să văruim, să vopsim, să orânduim biblioteca, să citim cărțile valoroase ale României și ale literaturii și științelor universale! Sunt câteva zeci de cărți (nu spun sute de cărți, ca să nu sperii pe nimeni)! Sunt cărți reprezentative ale omenirii despre care a scris Nicolae Iorga, cel mai mare savant și scriitor al lumii! Dar volumele apărute pe vremea dictaturii: Călători străini despre Țările Române, cu mărturii formidabile despre românii din istoria veacurilor? Că de s-ar citi și retipări, să le aibă tot românul, nu ne-am mai rătăci pe coridoarele depresiei, urâtului și plictiselii.

Sunt înmărmurit când aud pe unii punând cu nonșalanță întrebarea: Ce mai faci, vere?, și răspund cu o nepăsare neghioabă: Îmi omor timpul, vericule!

Dar muzică nu mai ascultăm? Să cântăm din frunză (ca la Aref!) sau la atâtea instrumente date de Dumnezeu la îndemâna omului? Să cântăm cu vocea! Ne-au luat-o păsările înainte. Fără a avea școli sau conservatoare de muzichie!

Pe mine m-a salvat munca, învățând de la mama ca să nu dau dormitare genelor până nu termin lucrul început. Strașnică mamă am avut! Fără odihnă și fără cruțare, nu am avut timp de pierdut. Totdeauna m-am plâns că ziua și noaptea nu sunt decât 24 de ore!

Cum de unii avem timp de pierdut și ne plictisim? Pe unii dintre însoțitorii mei în drumurile administrative, când se face un popas oarecare, imediat îi văd cu cartea în mână. Citesc cu spor și apoi iarăși, la drum. Nu mică mi-a fost mirarea când unul dintre ei mi-a trimis un videoclip în care fetița lui, de nici măcar un an, răsfoia la cărți de zor, cu zăbavă, ca și cum ar citi și ar înțelege.

Formidabil! Omul citește și acasă, iar ceea ce vede pruncul, încearcă și el.

Avem timp de depresie? Dă peste noi, doar cu voia noastră! Să nu aud de așa ceva! Toți avem încercări, dar să nu ne lăsăm. Cine nu are de lucru cade în de toate. De lucru se găsește, doar cine zice, „căutând” de lucru: Doamne, de n-aș găsi!, cade în tot felul de monstruozități. Poate că nu-s mulți din aceștia, iar țara se tămăduiește!

Orice mișcare fizică ajută și psihicul! Sufletul nostru are nevoie de prospețime în gândire (curata gândire), hărnicie în fapta bună, dinamism și voie bună, umor și veselie, cum îi stă bine românului sănătos.

Ieșirea în natură ajută – chiar pe lângă casă, chiar la bloc – sau doar uitându-ne pe fereastră. Să sădim flori, să punem ceapă și usturoi, așa cum facem uneori, să ajutăm soția la curățenie si la cele ale gospodăriei, iar pruncii să fie încurajați la aceste activități.

Să cultivăm legume (ceapă, usturoi, pătrunjel, mărar, ardei) în lădițe de lemn. Să fie proaspete, așa cum sunt îngrijite florile. Să luăm aminte: un ghiveci de flori și unul de usturoi; unul de flori, altele de ceapă, pătrunjel și tot așa…

Gospodine scumpe! Anulați la jumătate ghivecele de flori și le înlocuiți cu ghivece pline cu legume. Așa am pus și eu usturoi de vreo trei săptămâni și a crescut 40 de centimetri, câte doi centimetri pe zi. Am văzut cum crește cu ochiul liber! Dacă nu mă credeți, faceți proba.

Cum să cădem în pesimism, depresie și alte urâciuni când udăm florile și legumele, când măturăm prin casă, când batem covoarele, când citim, când scriem, când medităm, când dăm un telefon scurt cu vești bune, când ajutăm pruncii la meditație, când avem un cuvânt încurajator și, mai ales, când ne așternem câte un pic la pioasa rugăciune, cu garnitură de mărgăritare din lacrimile sufletului zbuciumat?

Dă-ne, Doamne Dumnezeule, timp sănătos întru binecuvântați ani, să vărsăm o lacrimă sinceră și pentru Tine, că din veșnicie ești tot în carantină, fără să plângă nimeni de Mila Ta!

Și să nu uităm să zicem ca Tudor Arghezi:

Când vii, pășește slobod, râzi și cântă.

Necazul tău îl uită-ntreg pe prag.

Căci neamul trebuie să-ți fie drag,

Și casa ta, să-ți fie zilnic sfântă!

Deci, stai acasă puișor, cum stau și eu acum de zor!

De la același autor

Ultimele din categorie