„Mântuiește-mă de toți cei ce mă prigonesc și mă izbăvește, ca nu cumva să răpească, ca un leu, sufletul meu” (Psalmul 7, 1-2)

– Care este deosebirea dintre a mântui și a izbăvi?

– De mântuire au nevoie mai ales cei slabi; de izbăvire, cei care sunt ținuți în robie. De aceea, cel care are în el însuși slăbiciunea, dar primește în sine credința, este condus la mântuire de propria sa credință. Că spune Domnul: „Credința ta te-a mântuit”; și: „Fie ție cum ai crezut!”. Cel care are însă nevoie să fie izbăvit așteaptă ca cineva din afară să depună prețul de răscumpărare. Așadar, cel în primejdie de moarte, știind că unul este Cel ce mântuie, unul este Cel ce izbăvește, zice: „În Tine am nădăjduit, mântuiește-mă de slăbiciune și izbăvește-mă de robie!”.

Socot însă că atleții viteji ai lui Dumnezeu au luptat din destul în toată viața lor cu dușmanii cei nevăzuți; dar, după ce au scăpat de toate prigonirile lor, când ajung la sfârșitul vieții, sunt cercetați de stăpânitorul veacului, ca să-i ia în stăpănire, dacă ar găsi că au răni de pe urma luptelor sau unele pete și urme de păcat; dacă însă vor fi găsiți fără răni și fără pete, îi lasă să se odihnească liberi în Hristos, pentru că au fost nebiruiți.

Psalmistul se roagă deci atât pentru viața de aici, cât și pentru viața ce va să fie; și zice: „Mântuiește-mă aici, de cei ce mă prigonesc”, dar „izbăvește-mă; acolo, în vremea cercetării, ca nu cumva să răpească, ca un leu, sufletul meu”. Și acestea le poți afla de la Însuși Domnul, când a grăit despre timpul pătimirii Sale: „Acum vine stăpânitorul lumii acesteia și întru Mine nu va avea nimic”. Dar Domnul, nefăcând păcat, spunea că întru El nu are nimic; omului însă îi este de ajuns dacă va îndrăzni să spună: „Vine stăpânitorul lumii acesteia și întru mine va avea puține și mici”.

Poate vom păți acestea dacă nu vom avea pe cineva care să ne răscumpere, nici pe cineva care să ne mântuie. Față de cele două posibilități care ne stau înainte, două sunt și cele ce urmează: „Mântuiește-mă de mulțimea celor ce mă prigonesc și izbăvește-mă, ca să nu fiu cumva răpit, ca și cum n-ar fi Cel ce răscumpără”.

(Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Tâlcuiri la Psalmi, Editura Sophia, București, 2004, pp. 26-27)