Valentin Gabriel,

Deosebirea dintre smerenie şi deznădejde este că în smerenie îţi vezi păcatele şi te umileşti plângând pentru ele – cu nădejdea că Domnul cel Milostiv te va ierta, iar în deznădejde îţi vezi păcatele fără să ai pocăinţă şi te descurajezi – pierzând nădejdea că Domnul te poate ierta. În smerenie te mustră conştiinţa, care este vocea lui Dumnezeu, iar în deznădejde te mustră demonii. 

Deznădejdea în sine este un mare păcat şi duce la pierzania sufletului, dacă omul nu-şi vine în sine şi nu se pocăieşte. Avem cuvântul Sfântului Siluan Athonitul primit de la Domnul, care deşi este greu de dus, poate fi măcar în parte pus în aplicare, şi anume: „Ține mintea în iad şi nu deznădăjdui”. Chiar dacă ne vedem mulţimea păcatelor noastre şi vrednici suntem de osândă, să nu uităm totuşi că Domnul şi-a vărsat sângele pe cruce pentru mântuirea noastră, a tuturor, chiar şi pentru cei mai păcătoşi. Domnul spune: „Milă voiesc, iar nu jertfă, că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Matei 13 ,9). Acest cuvânt să-l avem şi noi în minte, când vin gândurile deznădejdii aduse de cel rău. Evanghelia ne pune înainte multe chipuri de pocăinţă a celor ce mult au greşit şi pe care Domnul i-a iertat. Să urmăm pocăinţa lor şi vom primi şi noi asemenea.

Domnul să te binecuvânteze!

Deosebirea e ca o palma peste fata sau o blanda mangaiere.