Care este esenţa Ortodoxiei?
Aceasta este Dumnezeu-omul Hristos. Tot ceea ce este ortodox are un caracter divino-uman: cunoaşterea, simţurile, voinţa, mintea, moralitatea, dogmele, filosofia şi viaţa.
Care este esenţa Ortodoxiei? Aceasta este Dumnezeu-omul Hristos. Tot ceea ce este ortodox are un caracter divino-uman: cunoaşterea, simţurile, voinţa, mintea, moralitatea, dogmele, filosofia şi viaţa. Umanitatea divină este singura categorie în care toate manifestările Ortodoxiei sunt acceptate şi funcţionează pe deplin. În întreaga creaţie, Dumnezeu ocupă cel dintâi loc, omul pe cel de-al doilea. Dumnezeu conduce, în vreme ce omul este condus, Dumnezeu acţionează şi omul cooperează. Dumnezeu nu acţionează în chip transcendental. El nu este Dumnezeul abstract al deismului, ci, mai degrabă, Dumnezeul celei mai imediate realităţi istorice, Dumnezeul revelaţiei, Dumnezeul Care S-a făcut om şi a vieţuit în cadrul categoriilor existenţei noastre omeneşti, apărând pretutindeni absoluta sfinţenie, bunătatea, înţelepciunea, dreptatea şi adevărul absolut.
(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 37)
Cel mai bun medicament este deasa împărtăşire cu Preacuratele Taine ale lui Hristos
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro