Noi trebuie să avem roade continuu, pentru că nu știm în ce timp va trebui să dăm seama de roadele noastre. Și noi dăm seama de roadele noastre în momentul în care Dumnezeu a hotărât să murim. Adică a hotărât să trecem prin puntea numită moarte dincolo. Deci, Dumnezeu ne judecă întru acea stare în care suntem găsiți la moarte. Deci smochinul, deși nu era vremea roadei, este o pildă pentru noi, căci neavând rod, a fost blestemat de Iisus.

Hristos n-a făcut niciun rău cu asta și a trebuit să ne dea explicația că totuși fără roade cădem în sentința asta. Și el n-a procedat așa cu un om. Erau atâți păcătoși, pe care puteau să îi distrugă, să arate ce lucrare poate avea răul!... Și atunci a ales ceva fără rațiune, sentiment, voință. Fără suflet! A ales o plantă, un smochin. Și pentru el a acordat această stare, a lăsat să se întâmple așa ca să ne dea nouă pildă. Răspunsul la întrebare este: să fim atenți oricând, pentru că noi nu știm ceasul în care trebuie să dăm seama.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu 2012, p. 173)