Frate Cristian, culionul sau potcapul este un articol vestimentar ce aparține cu precădere ținutei monahale. În trecut, el purta numele de cuculiu şi avea forma unui coif pentru copii, însemnând că monahul trebuie să viețuiască în curăție, fără prihană (Psalmul 130,1).

El reprezintă nădejdea mântuirii, în sensul că orice patimă întâi își face loc în mintea omului şi de aceea, în mod simbolic, capul se protejează prin acest coif. În luptă, orice oștean poartă coiful pentru a-şi feri capul de săgețile vrăjmașului. Asemenea şi călugărul trebuie să-şi ocrotească mintea de săgețile vicleanului prin rămânerea permanentă în rugăciune şi cu mintea la Dumnezeu, de la Care așteaptă mântuirea. În mănăstiri, culionul sau potcapul este purtat de monahii simpli, dar și de cei hirotoniți, ca suport pentru camilafcă (camilafca este o pânză întinsă pe potcap, pogorându-se pe spate şi care la partea de jos este cusută. Pe margine are două fâșii ca două aripi. Se confecţionează din voal ușor, de culoare neagră, simbolizând mintea, ce devine luminoasă atunci când se sălășluiește în ea puterea curățitoare a harului). În anumite momente ale slujbelor, indicate în cărțile de cult, monahii își descoperă capetele, așezându-și potcapul și camilafca pe umăr.

Din punct de vedere liturgic, potcapul (fără camilafcă) se întrebuințează la slujbe nu doar de către clericii monahi, ci și de către preoții sau diaconii de mir (căsătoriți).

Există mai multe situații în care clericul iese purtând potcapul. Depinde dacă utrenia se oficiază dimineață sau seara, unită cu vecernia și litia în cadrul slujbei de priveghere. În genere, dacă preotul face priveghere, atunci, în timpul psalmilor Utreniei, are capul descoperit și, ieșind în fața sfintelor uși împărătești, după terminarea psalmilor și citirea rugăciunilor din Liturghier, își acoperă capul cu potcapul și camilafca (dacă este preot de mănăstire) sau doar cu potcapul dacă este preot de mir, apoi rostește ectenia mare. Dacă Utrenia se face când preotul a săvârșit Proscomidia și se află deja înveșmântat, nu mai este obligat să poarte culionul căci nu mai rostește ectenia din fața sfântului altar, ci din interiorul lui. Un alt moment când slujitorul poartă potcap, cu sau fără camilafcă, este în timpul cădirilor de la Utrenie. Când rostește apolisul (formula de încheiere a slujbei), are din nou capul acoperit.

În cadrul dumnezeieștii Liturghii, preotul va avea întotdeauna capul descoperit. În mănăstiri se obișnuiește cădirea cu potcap și camilafcă doar înainte de ieșirea cu cinstitele Daruri. De asemenea, ieromonahul își pune camilafca și când iese în naos pentru a citi rugăciunea amvonului. Apolisul slujbei îl va face, ca la Utrenie, tot cu capul acoperit.

Există și alte momente din slujbă, unde pot apărea mici diferențe de la o mănăstire la alta.

Cu bune doriri, pr. Mihail