Carvacrolul din oregano poate elimina infecţiile gastrointestinale de origine virală

Stil de viaţă

Carvacrolul din oregano poate elimina infecţiile gastrointestinale de origine virală

Carvacrolul, care se regăsește în oregano și cimbru, este eficient pentru eliminarea norovirusului, una dintre cele mai frecvente cauze pentru infecţii gastrointestinale, însoţite de greaţă şi vărsături, potrivit unei cercetări publicate în cel mai recent număr al revistei de specialitate "Journal Of Applied Microbiology".

Cercetătorii americani de la Universitatea Arizona au descoperit că substanța regăsită în oregano - carvacrolul - acționează asupra virusului, distrugându-i învelișul protector, care este format dintr-o proteină forte rezistentă care protejează materialul genetic al acestuia, lăsând asfel virusul vulnerabil și mai ușor de distrus.

"Carvacrolul ar putea fi utilizat ca dezinfectant al alimentelor şi, posibil, ca dezinfectant al suprafeţelor, mai ales în combinaţie cu alţi agenţi antimicrobieni", a precizat Kelly Bright, coordonatoarea studiului.

Specialiștii consideră că nu sunt motive de îngrijorare privind eventuale mutații ale norovirusului, deoarece carvacrolul atacă elementele externe ale norovirusului, fiind astfel puţin probabil să declanşeze o dezvoltare a rezistenţei.

Carvacrolul are proprietăţi bacteriostatice şi bactericide, acţionând nu numai împotriva norovirusurilor, ci şi a bacteriilor precum Salmonella typhimurium, Escherichia coli (inclusiv E.coli O157:H7) şi Staphylococcus aureus.

*****

Norovirusul cauzează toxinfecţii alimentare şi constituie o problemă mai ales în sanatorii, spitale, vase de croazieră şi şcoli. Deşi cu simptome neplăcute, cum ar fi durerile abdominale, greaţa şi vărsăturile, infecţia trece de la sine, de obicei în câteva zile, dar se poate dovedi periculoasă pentru copii, persoane în vârstă sau care au probleme de sănătate.

Citește despre: