Care sunt cauzele crizei în care se zbate familia de azi?

Unde se învaţă cum să-ţi alegi în mod corect tovarăşul de viaţă, cum să comunici cu el, aşa încât în casă să fie pace şi dragoste, să evitaţi conflictele, unde se învaţă care sunt îndatoririle soţului şi care ale soţiei? Nicăieri. Până şi părinţii consideră: „Copiii o să înţeleagă şi o să-şi însuşească şi singuri toate astea când va fi nevoie”. Puţin probabil!

Care să fie totuşi cauza situaţiei atât de deplorabile a instituţiei căsniciei în ţara noastră, unde tradiţiile familiale erau cândva foarte solide? Cum am ajuns la starea aceasta? Tocmai din cauza ruperii de tradiţii, de rădăcini. Ţara noastră a fost întotdeauna puternică prin familiile mari, trainice, cu mulţi copii. Nici măcar comunismul nu a putut distruge cu totul acest aspect. Cu toate că statul era ateu, el, de bine, de rău, se îngrijea de cetăţeni şi de întărirea ţării. „Familie”, „copii”, „căsnicie” erau pentru noi atunci cuvinte la fel de apropiate sufleteşte ca „mama”, „patria”, „patriotism”. Existau destule familii trainice şi fericite.

Pe urmă comunismul s-a prăbuşit. Nu s-a construit nimic nou; în schimb, odată cu căderea Cortinei de Fier, din Occident a năvălit tot ce putea distruge ori slăbi familia: moda concubinajului, libertinajul sexual, pornografia ‒ lucruri care sub comunism erau interzise ori foarte limitate. A crescut o generaţie de oameni educaţi în cultul consumului, păcatului și al principiului „totul este permis”.

Aceşti tineri nu au văzut nici un exemplu bun, pozitiv, după modelul căruia să-şi poată construi propria familie. În familiile părinţilor lor au văzut, în principal, cum tata şi mama se ceartă, apoi divorţează. Mulţi nici nu ştiau ce este o familie completă, fiind crescuţi de mame singure. Lucrul acesta are o influenţă deosebit de proastă asupra băieţilor, fiindcă adolescentul, tânărul, trebuie neapărat să aibă în faţa sa un bărbat de la care să poată lua exemplu.

A avut loc o ruptură cu tradiţia familială ‒ iar tradiţiile sunt ceea ce leagă trecutul, prezentul și viitorul. Cum să clădeşti o familie e o întreagă ştiinţă. (...)

Dar unde se învaţă cum să-ţi alegi în mod corect tovarăşul de viaţă, cum să comunici cu el, aşa încât în casă să fie pace şi dragoste, să evitaţi conflictele, unde se învaţă care sunt îndatoririle soţului şi care ale soţiei? Nicăieri. Până şi părinţii consideră: „Copiii o să înţeleagă şi o să-şi însuşească şi singuri toate astea când va fi nevoie”. Puţin probabil!

Am spus că părinţii înşişi nu le dau copiilor un bun exemplu de viaţă familială. De aceea, când tinerii se ciocnesc de problema alegerii „jumătăţii”, ei fac asta luându-se după propriile concepţii şi senzaţii, procedând ca şi cum nimeni n-ar mai fi întemeiat vreodată o familie şi ei ar fi primii care fac asta. Or, această alegere este una dintre cele mai importante din viaţa omului, şi de ea depinde dacă omul va fi fericit ori se va condamna (şi îşi va condamna şi familia) la suferinţe.

(Pr. Pavel GumerovEl şi ea: în căutarea armoniei conjugale, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2014, pp. 66-67)

De la același autor

Ultimele din categorie