Natura esențală a unei familii este aceea că ea este întemeiată pe iubire, fiind o întrupare a iubirii existente între persoane. O familie nu se definește legal, nu se caracterizează prin asemănarea de vârstă, ocupații, gusturi sau de numărul de persoane din cadrul grupului. Ea se bazează pe iubirea reciprocă dintre soț și soție și pe iubirea dintre părinți și copii.

Experiența iubirii familiale este diferită de alte expresii ale iubirii. Ea este existențială, în sensul că ‒ spre deosebire de iubirea romantică sau de devotamentul față de o anumită cauză, care necesită proclamare și explicare prin cuvinte ‒ iubirea familială nu e obligatoriu să fie verbalizată conștient. Mai mult decât atât, ea este o experiență universală, deoarece fiecare om aparține unui anumit fel de familie.

Conceptul creștin de familie și de iubire familială are un caracter special. El este înrudit cu conceptul trinitar al lui Dumnezeu: o ființă umană nu poate exista complet singură. Ea devine pe deplin umană numai într-o relație de iubire cu alte ființe umane.

(Sophie Koulomzin, Biserica și copiii noștri, traducere de Doina Rogoti, Editura Sophia, București, 2010, pp. 121)