Răceala dintre soţi este consecinţa păcatelor

 

Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu. Deci, ca să fie depășită această răceală, trebuie să fie dusă o viaţă creştinească.

Iubirea răspunde la toate întrebările: iubirea aduce prunci, care dau valoare  nemaipomenită căsniciei – zâmbetul lor – şi creează unitate nezdruncinată familiei. Dar, vă repet, naşterea de prunci nu este scop căsniciei, este o consecinţă. Scopul este stimularea reciprocă spre mântuire.

Dacă punem întâi problema iadului, nu mai vorbim de Rai! Nu se pune problema. Acestea sunt consecinţele vieţii păcătoase. Călcarea greşită, păcatele înseamnă iadul. Răceala dintre cei doi este consecinţa păcatelor. Dumnezeu este drept, poate să facă orice. Dar un singur lucru nu poate să facă: să-Şi calce cuvântul! Fiindcă prima poruncă dată în Rai a fost: „Să nu mănânci din pomul ăsta!” (Facerea 2, 17) – şi a mâncat –, consecinţa a urmat imediat, fiindcă există şi dreptate dumnezeiască, nu numai milă (Deut. 11, 27-28; 30, 15). Şi face orice ca să te scape de căderile acestea. Căderile de după Adam, pe care le suferim noi, le rezolvăm prin Taina Pocăinţei.

Nu putem să discutăm despre dracul fără să vorbim despre Dumnezeu, în creaţie dracul este un tolerat. Noi nu putem să-i învăţăm să iubească. În iubire nu există nimic raţional. „Nu ştiu de ce îl iubesc pe acela!” Iubirea nu are nici început, nici sfârşit, există deodată cu Dumnezeu. Deci, ca să se depăşească această răceală, trebuie să se ducă o viaţă creştinească.

(Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, ediţie îngrijită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Elena, Constanţa, 2013, pp. 41-42)

De la același autor

Ultimele din categorie