Prin Taina Sfintei Căsătorii, soţul şi soţia închipuiesc Treimea într-o modalitate foarte frumoasă şi profundă. Modul trinitar de existenţă este iubire şi dăruire chenotică sau de-sine-lepădătoare, prin care Persoanele Treimii sunt una în chip absolut în Fiinţa dumnezeiască. Această unitate din Treime este, de asemenea, definită drept perihoreză – „întrepătrundere, împreună locuire”. Prin perihoreză, fiecare dintre Persoanele dumnezeieşti locuieşte în lăuntrul celeilalte, prin darul chenotic, în fiinţa cea una. Această absolută unitate de fiinţă dezvăluie tot mai profunda diversitate absolută a celor trei Persoane.

Vocaţia firească pentru fiecare bărbat şi femeie este să se căsătorească şi să aibă copii: „Creşteţi şi vă înmulţiţi” (Facerea 1, 28), după cum spune Scriptura. Această vocaţie firească pentru căsătorie poate fi, desigur, sacrificată în schimbul unei mai mari părtăşii în unirea mistică cu Dumnezeu, chiar şi în acest veac. Astfel, bărbaţii şi femeile care aleg chipul monahal de vieţuire devin semne eshatologice ale veacului viitor, unde „nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer” (Matei 22, 30). Din perspectiva vocaţiei monahale, căsătoria reflectă destinul veşnic al unirii – căsătoria – dintre Dumnezeu şi om.

(Anthony Stehlin, Taina căsătoriei și contracepția. Problema contracepţiei din perspectiva tradiţiei dogmatice creştin-ortodoxe, Editura Doxologia, 2017, pp. 100-101)