Cât și cum cerem de la Dumnezeu
Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafață este Dumnezeu în om) o poți cunoaște din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune.
E semnificativ ce cerem lui Dumnezeu. Zice cineva că pe om îl poți cunoaște mai bine după întrebările pe care le pune, decât după răspunsurile pe care le dă. Cuvântul se poate construi și mai restrâns, din punct de vedere religios.
Adâncimea lui Dumnezeu într-un om sau superficialitatea (cât de la suprafață este Dumnezeu în om) o poți cunoaște din lucrurile pe care le cere, mai bine decât din cuvintele pe care le spune. Unii nu-I cer nimic; alții Îi cer nimicuri. Unii Îi cer socoteală; alții, să facă El ce vor ei! Iar alții, să nu existe în fața lor; și pomelnicul s-ar putea lungi.
Prescurtăm. În această privință, sfinții ajungeau unii ca îngerii, care unindu-se întru totul cu voia lui Dumnezeu, pentru ei nu mai voiau ceva deosebit, de aceea, nici nu-I mai cereau nimic. Așa se aseamănă începuturile și sfârșitul credinței: unii nu-I cer nimic sau Îi cer nimicuri, iar ceilalți, sfinții, nu mai cer nimic. Sfinții cei mari, din desăvârșita credință în Dumnezeu, nu mai cereau nici măcar mântuirea. Smerenia acestora atinsese desăvârșirea. Totuși, mântuirea, desăvârșirea, e acel lucru care trebuie! Pentru acest lucru – iertarea lumii – se roagă și Sfinții din Cer.
(Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanții Împărăției, Editura Credința Strămoșească, 2008, pp. 185-186)