Cât de adânc este iadul?

Unitate, curaj și libertate. Sau dezbinare, frică și robie. Avem de ales. Nici un om nu e înțelept de unul singur.

Cât de adânc este iadul? Este adânc, pe cât de mare este trădarea: „Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, dată lor” (2 Petru 2, 21). Iar trădarea vine din frică și din lăcomie.

Este adânc, pe cât de mare este dezbinarea: „Nimiceşte-i, Doamne, şi împarte limbile lor, că am văzut fărădelege şi dezbinare în cetate” (Psalmi 54, 9). Răul și de bine se folosește ca să facă dezbinare.

Este adânc, pe cât de mare este mândria: „Dumnezeu nu-şi înfrânează mânia Sa şi sub El se încovoaie toţi slujitorii mândriei” (Iov 9, 13), „În gura celui nebun este varga mândriei lui; buzele pe cei înţelepţi îi păzesc” (Pildele lui Solomon 14, 3). Mândria vorbește prin gurile celor orbi.

Este adânc, pe cât de mare este orbirea: „Şi tu, Capernaume: N-ai fost înălţat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi” (Matei 11, 23), „Să te bată Domnul cu nebunie, cu orbire şi cu amorţirea inimii” (Deuteronomul 28, 28). Orbirea inimii este mai grea decât orbirea ochilor.

Este adânc, pe cât de mare sunt frica și viclenia: „Noi am făcut legământ cu moartea și cu iadul învoială; urgia va trece fără să ne atingă, căci ne-am făcut din minciună un adăpost și din viclenie un liman!” (Isaia 28, 15), „Tu trăieşti în mijlocul viclenilor şi ei din pricina vicleniei nu Mă cunosc pe Mine” (Ieremia 9, 6). Nebun e cel ce crede că nu se vede în inima și mintea lui.

Este adânc, pe cât de mare este desfrânarea: „Având ochii plini de pofta desfrânării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sunt fiii blestemului” (2 Petru 2, 14). Crezându-se ascuns, își dă drumul la toate poftele.

Este adânc, pe cât de mare este lăcomia: „Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie” (Matei 23, 25). Și pofta vine mâncând.

Oricât de adânc ar fi iadul în care suntem, dragostea ne poate ridica de acolo. Dacă o cerem: „Că mare este mila Ta spre mine şi ai izbăvit sufletul meu din iadul cel mai de jos” (Psalmi 85, 12), iar apoi o și făptuim. Iar cel mai mult dintre fapte ne ține să nu cădem dragostea față de cine ne-a făcut răul, ne urăște, ne disprețuiește. Dragostea față de cine ne înșală, ne minte în față.

Dar dacă nu primim mâna întinsă, dacă Îi întoarcem spatele Celui care ne-a făcut bine? Atunci iadul este adânc pe cât de mare sunt hula, dușmănia și încrâncenarea: „Domnul poate să scape din ispite pe cei credincioşi, iar pe cei nedrepţi să-i păstreze, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii. Şi mai vârtos pe cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngâmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle” (2 Petru 2, 9-10). Nădejdea a plecat de la noi și ne-am dus.

Totul depinde atunci numai de alții, ce mai fac ei pentru noi. Iar dacă nici alții n-au cerut milă pentru noi, având fapte de dreptate alături, iadul este adânc pe cât de înalte sunt cerurile: „Şi moartea şi iadul au fost aruncate în râul de foc. Aceasta e moartea cea de a doua: iezerul cel de foc” (Apocalipsa 20, 14).

Nu e loc de trădare, nici dezbinare, nu e loc de mândrie, nici de orbire, nu deschidem ușa fricii și vicleniei, o închidem desfrânării, fugim de lăcomie, lăsăm hula să treacă pentru că nu e de la noi și nu suntem noi cei care să o învingem. Ținem aproape cu hotărâre, căci pe dânsa a spus că va zidi Biserica Sa şi „porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18).

Unitate, curaj și libertate. Sau dezbinare, frică și robie. Avem de ales. Nici un om nu e înțelept de unul singur.

De la același autor

Ultimele din categorie