Cât din ce avem Îi dăm lui Dumnezeu?
Iată, Dumnezeu ne-a rânduit o întindere din pământul Lui, ca s-o lucrăm. Noi arăm, semănăm, plivim, îngrijim și secerăm. Dar pământul este al Lui. Ploaia este de la El. Vântul și condițiile creșterii, rodirii și coacerii sunt de la El.
Iată, Dumnezeu ne-a dat un loc de muncă, ne-a dat sănătatea cu care muncim, ne-a dat priceperea cu care să putem face munca noastră și ne-a dat ajutorul Său în toate. Pentru toate aceste daruri primite de la El și care valorează atât de mult față de partea pe care o punem de la noi, noi ar trebui, după dreptate, să împărțim cel puțin în două cu Domnul câștigul nostru, căci cel puțin jumătate este partea Lui. Iată, Dumnezeu ne-a rânduit o întindere din pământul Lui, ca s-o lucrăm. Noi arăm, semănăm, plivim, îngrijim și secerăm.
Dar pământul este al Lui. Ploaia este de la El. Vântul și condițiile creșterii, rodirii și coacerii sunt de la El. Puterea și sănătatea cu care muncim, ca și priceperea cu care știm să facem bine munca noastră, toate sunt de la El. Deci, cel puțin jumătate din rodul cules la vremea roadelor este al Lui (Luca 20, 10). Dar, în realitate, cât dăm noi lui Dumnezeu din ceea ce luăm ca plată sau ca recoltă după munca noastră zilnică?
(Un mare mărturisitor creștin: Preotul Constantin Sârbu, Editura Bonifaciu, București, 2008, p. 191)
Care este folosul duhovnicesc al postului?
Să așteptăm cu încredere bucuriile promise de Dumnezeu!
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro