Cât durează pasiunea într-o relație de iubire?

Căsătorie

Cât durează pasiunea într-o relație de iubire?

Dacă partenerii nu caută să se descopere unul pe celălalt şi nu îşi construiesc relaţia pe valori, scopuri şi obiective comune, ci se opresc la aspectul fizic, la carapacea ce acoperă şi înveleşte sufletul celuilalt, chiar şi cea mai puternică pasiune nu va rezista probei timpului.

Fiinţa umană nu poate trăi fără iubire. Aceasta este o nevoie fundamentală a omului. Iubirea ne dă entuziasm şi putere să înfruntăm arşita şi gerul, lipsa şi străinătatea. În lipsa iubirii, nu suntem dispuşi să facem nici cel mai mic sacrificiu şi toate par lipsite de sens.

Iubirea are mai multe etape. Prima dintre acestea, o constituie faza atracţiei şi a pasiunii. Scenariul este următorul: vedem pe cineva. Acel cineva pătrunde în sufletul nostru. Începem să credem că viaţa noastră nu are sens fără persoana iubită. Timpul petrecut cu aceasta ni se pare a zbura. Lipsa persoanei dragi este o suferinţă. Ne culcăm şi ne trezim cu ea în gând, trăim şi respirăm sufleteşte, prin ea. Avem impresia că suntem cei mai fericiţi oameni din lume, iar viaţa noastră este împlinită. Aceasta se datorează pasiunii.

Specialiştii în relaţiile umane, au dat răspunsul la întrebarea: cât durează pasiunea? Viaţa ei este scurtă: de la câteva ceasuri sau ore şi până la câteva luni. Cei mai mulţi psihologi au observat că viaţa ei este de maximum 18 luni. Cei mai optimişti dintre ei apreciază că această etapă a relaţiei se poate întinde până la maximum trei ani.

Dacă partenerii nu caută să se descopere unul pe celălalt şi nu îşi construiesc relaţia pe valori şi obiective comune, ci se opresc la aspectul fizic, la carapacea ce acoperă şi înveleşte sufletul celuilalt, chiar şi cea mai puternică pasiune nu va rezista probei timpului.

Este mult? Este puţin? Este destul pentru a construi cu adevărat relaţia de iubire matură, pe baza afinităţilor şi a valorilor comune.

Din acest motiv, se recomandă să nu luăm nici o decizie fermă în privinţa căsătoriei în această perioadă, în care sufletul nostru este injectat de hormoni, iar ochii văd totul în culori luminoase şi strălucitoare. Timpul ne oferă ocazia să verificăm temperamentul şi caracterul celeilalte persoane, precum şi compatibilitatea sau incompatibilitatea cu ea.

Aşa se face că, în timp ce unele iubiri durează o viaţă – cele care, la atracţia fizică au adăugat consistenţa valorilor comune, mergând împreună în veşnicie; altele mor înainte de vreme, datorită lipsei lor de profunzime.