Câţi stau în loc înalt, se primejduiesc să cadă; iar câţi sunt jos pe pământ tare, nu se tem. Asemenea şi cei ce se află la înălţimea dregătoriilor, se prăpăstuiesc în pierzarea iadului; iar cei smeriţi şi săraci, se mântuiesc. Lenevirea şi trândăvirea, muma multora şi marilor greşeli, stăpâneşte mai ales pe cei mari şi slăviţi ai veacului acestuia, decât pe cei săraci. Bogaţii cheltuiesc viaţa lor în trândăvire, în petreceri, în jocuri, mâncând și bând cu multă îmbelşugare, şi păcătuiesc mai mult decât cei săraci care lucrează şi scot cu sudoare şi cu osteneală multă, hrana vieţii lor. Vara, vezi câte odată fulgere înfricoşate, auzi tunete mari, şi vezi nori negri; şi în puţin timp printr-o ploaie tare şi repede, piere atâta tulburare şi rămâne cerul limpede şi lumea strălucită ca mai înainte, şi nu rămâne alt semnal acelei mari tulburări şi furtuni, decât puţin noroi pe care îl calcă oamenii. O, cinste scurtă a lumii vremelnice! Câţi boieri mari am cunoscut ieri cum se plimbau prin târguri, însoţiţi de atâtea slugi şi ostaşi pe care nu-i încăpeau drumurile, şi fiecare se minuna de slava şi înfăţişarea lor. Acestora, astăzi nu le-a rămas nici o pomenire! A venit moartea şi au pierit în două zile; şi toată înfăţişarea lor, slava, bogăţia şi mărirea, s-a sfârşit în puţină tină, şi nu se vede nimic decât ţărâna lor şi viermii care au mâncat trupurile lor cele de bun neam şi fragede, iar cei vii calcă mormintele lor.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 258)