Păcatul este pricina faptului că suferă până şi făpturile nevinovate. Omul păcătuieşte, dar suferă restul făpturilor: pământul nu dă roadă, dobitoacele şi fiarele mor de foame, văzduhul şi apa se strică şi altele (Deut. 28, 15-45). Păcatul omenesc este pricina tuturor acestor lucruri. Vezi, aşadar, omule, ce mare rău este păcatul! Păcatul este un rău de negrăit, căci prin el este jignit şi mâniat Nesfârşitul şi Prea Bunul Dumnezeu! Neruşinată trădare este păcatul, prin care trădăm pe Dumnezeu Cel Nemuritor şi Drept! Nevindecată rană este păcatul, rană pe care nimeni nu o poate vindeca, afară de Fiul Cel Unul-Născut al lui Dumnezeu! Păcatul e izvorul nenorocirilor vremelnice si veşnice, rădăcina osândirii şi a morţii, schimonosirea firii, întunecarea înţelegerii, slutirea frumuseţii sufletești și răul mai rău decât toate relele! Cu dreptate a scris Sfântul Ioan Gură de Aur că nu e nimic mai greu decât păcatul; nu e nimic mai spurcat şi necurat decât păcatul (Omilia a douăzeci şi cincea la Ioan). Cu adevărat, păcatul este mai rău decât demonul (Omilia a patruzeci şi una la Fapte), precum învaţă acelaşi Părinte, căci şi pe demon tot păcatul l-a făcut demon, fiind el zidit de Ziditorul ca înger de lumină (Omilia a cincea la Ioan).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Despre păcate, Editura Sophia, p. 181)