Miezonoptica (din termenul grecesc Mezonyktikon) sau Polunoșnița (în slavonă) este prima dintre slujbele divine care alcătuiesc ciclul rugăciunii zilnice de dimineață. În trecut, ca și în zilele noastre, se săvârșea doar în unele mănăstiri la miezul nopții, în „tinda” bisericii. Astăzi, slujba Miezonopticii, se săvârșește în general dimineața, înainte de Utrenie, în naos.

Simbolic, Miezonoptica ne amintește de începutul patimilor Domnului, în special de rugăciunea Sa din grădina Ghetsimani, și de prinderea și aducerea Sa în fața arhiereului Ana, care a avut loc în noaptea trădării Mântuitorului de către Iuda, după Cină. Totodată, ne aduce aminte și de Învierea Sa din morți, care a avut loc în a doua parte a nopții, către dimineață. Scularea în miezul nopții pentru rugăciune este simbolul și preînchipuirea învierii noastre din morți, pentru întâmpinarea Domnului.

Acest serviciu divin s-a dezvoltat ca fiind unul specific monahal, fiind inspirat din Psalmul 118, 62 („La miezul nopții m-am sculat ca să Te laud pe Tine, pentru judecățile dreptății Tale”), dar și de parabola evanghelică a celor zece fecioare (Matei 25, 1-13), care ne relatează că la miezul nopții s-a făcut strigare precum că Mirele vine.

Miezonoptica este alcătuită din două părți, prima aducându-se spre slăvirea lui Dumnezeu, având caracter doxologic, de laudă, iar a doua reprezintă o rugăciune de mijlocire pentru cei morți. În Ceaslov găsim trei variante ale rânduielii acestei slujbe, toate fiind alcătuite după același plan, distincția fiind făcută doar de citirile și rugăciunile care le alcătuiesc. Una dintre aceste variante este pentru toate zilele săptămânii, cu excepția zilei de sâmbătă și celei de duminică, alta pentru sâmbete și cealaltă pentru duminici.