Partea cea mai importantă a slujbei vecerniei poartă numele de vohod. Acest termen, de origine slavă, definește procesiunea clericilor din Sfântul Altar spre mijlocul bisericii, acolo unde poposesc câteva momente, înainte de a se reîntoarce în Sfântul Altar.

Ținând cădelnița în mâna dreaptă, preotul ocoleşte Sfânta Masă şi iese pe uşa de nord a Altarului, până în mijlocul naosului. Acolo, precedat fiind de un purtător de lumină, rostește o rugăciune. După tămâierea icoanelor, a tronului episcopal și a credincioșilor prezenți, procesiunea se îndreaptă spre Altar printre sfeşnicele împărăteşti și se opreşte în faţa Sfintelor Uși. Aici, după sfârșirea cântării de la strană, preotul înalţă cădelnița şi rostește „Înţelepciune drepţi!“.

Semnificaţia acestui ritual solemn amintește de venirea în lume a Mântuitorului Iisus Hristos, întruparea și asumarea firii omenești. În toată această procesiune, preotul devine chipul Mântuitorului Iisus Hristos. Ieșirea din Sfântul Altar simbolizează trimiterea în lume a Fiului lui Dumnezeu, cea de-a doua Persoană a Sfintei Treimi. Ajuns în mijlocul naosului, preotul îl reprezintă pe Hristos ieșit la propovăduirea pământească, sfârșită în chip văzut, prin răstignirea și îngroparea Sa.

Ajuns în fața Sfintelor Uși, preotul îl reprezintă pe Hristos înviat și înălțat la ceruri, acolo unde a împăcat neamul omenesc cu Dumnezeu, dându-ne nouă posibilitatea mântuirii. Astfel, în doar câteva acte liturgice din cadrul slujbei vecerniei, retrăim și suntem martori la întreaga istorie a mântuirii.