Duhovnicul și penitentul în scaunul mărturisirii
Mărturisirea constă dintr-un dialog între duhovnic și penitent, dialog ce debutează cu întrebări care-l ajută pe duhovnic la conturarea personalității civile, religioase și morale a penitentului. Duhovnicului i se cere multă răbdare pentru a putea ancora în veșnicie pe cel care se mărturisește, pentru că ceea ce dezleagă preotul străbate cerurile și intră în memoria veșniciei.
Mărturisirea este o naștere duhovnicească marcată de durerile provocate de părerea de rău pentru păcatele săvârșite. Aceste dureri ale unei noi nașteri le simte și le suportă deopotrivă și preotul. Prezența preotului este o prezență activă, el se interiorizează penitentului, coboară în adâncurile de taină ale acestuia și odată cu el coboară și Hristos.
Duhovnicul trebuie să aibă darul și priceperea de a pătrunde în tainele cele mai ascunse ale inimilor fiilor săi sufletești, pentru a putea converti conștiințe și voințe. Duhovnicul nu înlocuiește conștiința și voința fiilor săi duhovnicești cu voința și conștiința lui, ci le modelează pe ale acelora după voința lui Dumnezeu. Duhovnicul trebuie să pătrundă în sufletul penitentului atât cât a pătruns păcatul și să aducă lumină acolo unde a pătruns întunericul, pacea în locul furtunii, bucuria în locul întristării, nădejdea în locul deznădejdii și starea de fiu a lui Dumnezeu în locul celei de rob al păcatului.
Mărturisirea constă dintr-un dialog între duhovnic și penitent, dialog ce debutează cu întrebări care-l ajută pe duhovnic la conturarea personalității civile, religioase și morale a penitentului. Duhovnicului i se cere multă răbdare pentru a putea ancora în veșnicie pe cel care se mărturisește, pentru că ceea ce dezleagă preotul străbate cerurile și intră în memoria veșniciei. De aceea, duhovnicul trebuie să asculte mărturisirea oricărei persoane ca și cum ar fi ultima mărturisire a acestuia înainte de moarte.
Legătura harică slăbită prin păcat se reface în Taina Mărturisirii prin preotul duhovnic, dar, în același timp, și între duhovnic și penitent se realizează o legătură harică ce durează în timp atât cât duhovnicul continuă să fie preocupat de starea morală a ucenicilor, preocupare concretizată în rugăciune, sfaturi, dar și atâta vreme cât penitentul aplică în viața lui îndemnurile date de duhovnicul lui. Când fiii duhovnicești încetează de a mai păzi poruncile duhovnicilor, legătura harică dintre părinte și fiu duhovnicesc slăbește și, odată cu aceasta, și legătura dintre penitent și Hristos.
În această situație creștinul se întoarce la păcatele pe care le-a mai săvârșit. Rânduiala dată de duhovnic are scopul de a ridica pe credincios din starea de păcat și a-l menține în starea de har. Întoarcerea la aceleași păcate se explică nu numai prin obișnuința cu păcatele respective, ci și prin neîmplinirea rânduielilor date de duhovnic sau prin insuficiența lor împlinire.
(Pr. Prof. Dr. Viorel Sava, Taina Mărturisirii în riturile liturgice actuale, Editura Trinitas, 2004, pp. 122-124)
Care sunt condițiile canonice ale Spovedaniei?
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro