Istoria lui Adam şi a Evei este una din temeliile vieţii creştine. Din această povestire observăm cum ne putem despărţi de Dumnezeu. Această despărţire nu vine din vreo acţiune a lui Dumnezeu, ci este doar rezultatul propriei noastre neascultări. Adam şi Eva au decăzut pentru că au început să se încreadă în propriile hotărâri şi au nesocotit voia lui Dumnezeu și aceasta înseamnă să fii despărţit de Dumnezeu. Pentru că  şi-au situat propriile dorinţe deasupra planului pe care Dumnezeu îl avea cu ei, ei înşişi s-au separat de Dumnezeu şi astfel au devenit supuşi suferinţei, trudei şi morţii. Datorită acestor urmări, noi avem tendinţa să acţionăm pentru propriul nostru folos conducându-ne astfel spre păcat. Păcatul nu reprezintă încălcarea vreunei legi, ci este vorba doar de o relaţie cu Dumnezeu în care nu există dragoste.

Când Îl iubeşti pe Dumnezeu, cauţi să faci voia Lui. Când te iubeşti pe tine însuţi mai mult decât pe Dumnezeu, datorită tuturor îndoielilor şi temerilor tale, nu faci altceva decât să duci până la capăt dorinţa de a maximiza propria ta satisfacţie. Întrebarea la care trebuie să răspundem noi este: „Cum ne putem recăpăta statutul de dinaintea căderii lui Adam şi a Evei, unde trăiau o viaţă curată, în comuniune cu Dumnezeu şi întotdeauna căutând să facem voia Sa?”

Bătrânul Paisie oferă un răspuns acestei întrebări: „Inima trebuie curăţită”. Aceeaşi învăţătură pe care Hristos ne-a dat-o în Predica Sa de pe Munte unde a zis: „Cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu”.

Ce înseamnă aceasta? Bătrânul Paisie continuă să ne spună: „Omul trebuie să dobândească curăţia sufletească; aceasta este: sinceritatea, onestitatea, altruismul, smerenia, bunătatea, răbdarea, jertfirea. Astfel omul devine unul şi acelaşi cu Dumnezeu şi harul divin sălăşluieşte în el. Când cineva are curăţia trupească, dar îi lipseşte curăţia sufletească, Dumnezeu nu sălăşluieşte în el pentru că el păstrează înăuntrul său: viclenia, mândria, răutatea şi aşa mai departe. Atunci viaţa acelui om este o înşelare; aici trebuie să începi tu lupta: dobândind curăţia sufletească, puritatea sufletească.”

Acest lucru necesită pocăinţă adevărată, curăţirea cugetului unită cu autodisciplina aşa încât viaţa ta chiar se schimbă. Noi suntem fiinţe omeneşti şi lupta noastră este aceea de a învinge relele deprinderi.

Bătrânul Paisie spune: „Întâi trebuie să ai multă înfrânare aşa încât să distrugi deodată tot obiceiul rău. Aşa ca şi o frânghie care se roade de marginea fântânii şi peste ani se formează o plantă care ţine frânghia în loc; fiecare patimă formează o plantă în inimă scăpând de ea cu greu... este nevoie de multă smerenie şi mare înfrânare pentru a o învinge.

Perioada postului este o ocazie specială în Biserică pentru a ne cerceta şi pentru a ne pocăi. Este timpul când unind înfrânarea cu rugăciunea putem recunoaşte patimile noastre care ne ţin departe de Dumnezeu. Odată ce le-am recunoscut putem căuta îndreptarea şi curajul de a le învinge cu ajutorul harului sfânt. Pe măsura ce ne căim vom dobândi Harul Sfânt, ajutaţi de Dumnezeu pentru a învinge patimile noastre. Înfrânarea aduce smerenie ca şi autodisciplinarea…