Domnul spune că noi, cei ce nu ascultăm de Evanghelie, ne asemănăm celor cărora dacă li se cântă cântece vesele nu dănțuiesc, iar dacă li se cântă de jale, nu plâng: oameni cu care n-o scoți la capăt. Ni se făgăduiește Împărăția Cerurilor cea prealuminată și preaveselitoare: nici nu ne clintim, de parcă nu despre noi e vorba. Suntem amenințați cu Judecata cea nemitarnică și cu muncile cele veșnice – nu ne tulburăm, parcă nici n-auzim. Îndobitociți, am pierdut orice instinct al adevăratei autoconservări. Suntem mânați de-a dreptul spre pierzare, fără să ne îngrijim deloc de soarta noastră.

Ne-am pus mâinile în sân, ne-am lăsat pradă nepăsării: „ce-o fi, o fi!”. Iată care e starea noastră! Oare nu de aceea sunt așa dese sinuciderile? Și acesta este rodul învățăturilor moderne, al viziunilor moderne asupra omului și a însemnătății lui! Iată care vă e progresul! Iată care vă e și luminarea! Mai bine să fii lipsit de orice învățătură, dar să-ți mântuiești sufletul cu frică de Dumnezeu, decât ca, după ce ai căpătat titlul de „luminat”, să pieri pentru vecie, neaducându-ți aminte măcar o dată în viață de ceea ce o să fie după moarte. Din cuvântul lui Dumnezeu, care arată limpede cine ajunge în Împărăția Cerurilor și cine ajunge în iad, nici o iotă nu va trece: totul va fi precum este scris. Așadar, oricine ai fi, pune aceasta în inima ta ca pe un lucru care te privește de-a dreptul și îngrijește-te de suflet cât poți și cât mai este vreme!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 106)