Un frate, luptându-se spre curvie, a mers la un stareţ; şi l-a rugat pe el să se roage pentru dânsul ca să se uşureze răz­boiul de la dânsul; iar el s-a făgăduit; şi s-a rugat stareţul pentru fratele şapte zile. Iar a şaptea zi a întrebat pe fratele, zicând: „Cum se află, frate, războiul?" Şi a răspuns acela: „Rău, n-am simţit nicio uşurare". Şi s-a mi­rat stareţul; şi a rugat pe Dumnezeu să-i des­copere lui pentru care pricină nu s-a uşurat fratele; şi s-a arătat lui Satana noap­tea şi a zis: „Crede-mă, bătrâne, că, din ziua cea dintâi de când ai început a te ruga lui Dumnezeu, eu m-am depărtat de la dânsul, dar el are un osebit drac al său, şi osebit răz­boi din lăcomia gâtului şi a pântecelui lui; că eu nu am treabă la războiul lui, ci însuşi pe sineşi se luptă mâncând şi bând şi dor­mind mult, adică până la saturare sau şi pes­te saturare. (Apoftegma se află în Patericul egiptean, Despre curvie, 23). Deşi textul nu prezintă probleme de traduce­re, e de mirare cum se poate ca Satana (pesemne Diavolul însuşi, căpetenia celorlalţi draci), deşi la urmă zice că prin rugăciunea bătrânului el s-a depărtat de la fratele şi că aces­ta suferă numai din pricina lăcomiei sale, mai-nainte a zis că are un drac osebit al lui, sau propriu... Adică fratele şi-a ales lăcomia, socotind-o proprie sieşi, ca pe o soartă de care vrea să se îndulcească neîncetat. După unii Părinţi, se pare că omul poate păcătui - într-o primă „etapă” - şi fară „şoptirea” Satanei: însă dacă el este îngrădit sufleteşte de zidul sme­reniei lui Hristos, vrăjmaşul nu poate cunoaşte niciun fel de gând de-al său, nicio pricină şi chip de săvârşire a virtuţii.

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 114-115)