Ce putem face pentru sufletul unui om care a murit nespovedit și neîmpărtășit? Mai e șansă de mântuire?

Întreabă preotul

Ce putem face pentru sufletul unui om care a murit nespovedit și neîmpărtășit? Mai e șansă de mântuire?

Elena-A
întreabă:

Doamne ajută! Va rog să ne spuneți dacă pentru o persoană ortodoxă care a trecut la cele veșnice nespovedită și neîmpărtășită (cu lumânare) este nădejde de mântuire. Ce se poate face (slujbe, rugăciuni, milostenii, alte fapte), ca acel suflet să fie mântuit de Dumnezeu? Cum pot urmașii să înduplece milostivirea lui Dumnezeu? Mulțumesc.

20 Martie 2017

Sora Elena, noi nu putem să înțelegem tainele lui Dumnezeu. Iubirea și iertarea Lui sunt de neînțeles pentru că El iartă și iubește cum noi, oamenii, nici nu putem gândi. De aceea, să nu deznădăjduim și să ne rugăm pentru cei adormiți ai noștri cu necurmată credință că Tatăl Ceresc le va  rândui odihnă și lumină veșnică. Cât privește lumânarea din mâna celui ce se stinge din această viață, ea simbolizează credința pe care a avut-o și a purtat-o în suflet cel decedat. Dacă în suflet nu a fost lumină, lumânarea aprinsă se rezumă doar la un simplu ritual. Oștenii măritului Ștefan nu au purtat lumânare în mână când și-au dat viața pentru credință și demnitate. Ei aveau credința și lumină în suflete.

În mod concret, vă îndemn să vă rugați pentru cei adormiți. Rânduiți-le pomelnic la Sfânta Liturghie, faceți milostenie în numele lor și îngrijiți-le mormintele.

Cu bune doriri, pr. Mihail

Emily a răspuns:
20 Martie 2017

Sanse ar fi in sensul in care s-ar fi luptat cat de cat cu patimile omenesti si nu ar fi fost potrivnici adevarului de credinta si luptatori impotriva Unuia Dumnezeu.

Marla a răspuns:
20 Martie 2017

Daca imi permiteti as sugera 40 de liturghi (in fiecare zi) la mai multe manastiri pt. sufletul persoanei respective.

Celestin a răspuns:
21 Martie 2017

Prea Cucerite Părinte va felicit pentru răspuns. M-a impresionat reperul la ostenii lui Ștefan.

Poți adresa oricând o întrebare în cadrul rubricii „Întreabă preotul” transmise LIVE pe doxologia.ro și pe conturile noastre de Facebook și YouTube.De aceea, te îndemnăm să te abonezi la canalul de YouTube și să ne urmărești pe Facebook, pentru a primi în timp util notificările și a afla când intrăm în direct cu unul dintre preoții care vor răspunde la întrebări.

Nu uita, însă, că unele întrebări își găsesc cel mai bun răspuns la părintele duhovnic sau la preotul din parohia ta!

Pentru că timpul transmisiunilor în direct este limitat, ne rezervăm dreptul de a selecta, modera și edita întrebările și comentariile adresate.

O parte dintre răspunsuri se vor regăsi în format text și/ sau video în cadrul acestei secțiuni.

Îți mulțumim pentru înțelegere!

Citește despre: