O lucrare apărută în anul trecut îmi reține atenția de ceva timp: Bernard-Henri Levy, „Acest virus care ne smintește” (Editura ACT și Politon, 2020, 108 pagini). Debutând în 1983 cu volumul I al Chestiunilor de Principiu (ajuns la vol. XIV în 2018, toate la editura Le Livre de Poche, cu excepția celei dintâi, publicată la Editura Denoel), iar ca romancier în 1984, cu Le diable en tete (Grasset) și continuând cu Les Derniers Jours de Charles Baudelaire (Grasset), Bernard- Henri Levy uimise anterior publicul francez cu o serie de apariții care vizau antropologia culturală ori cultura mentalităților: Le Testament de Dieu (1979), L’ideologie francaise (1981) ori Eloge des intellectuels (1987). Acestea aveau să fie continuate cu o serie de cercetări particulare asupra războiului din Afganistan ori naționalismul din Bangladesh (cu o lucrare din 1973 republicată în 1985). Personal, cel mai mult am apreciat două lucrări: De la guerre en philosophie (Grasset, 2010) și L’Esprit du judaisme (Grasset, 2016).

În limba română au fost traduse, până la apariția aceasta de la Act și Politon, volumele Barbaria cu chip uman (Humanitas, 1992), American Vertigo (Nemira, 2007), Aventurile libertății (Albatros, 1995) și o colaborare cu teribilul Michel Houllebecq, Inamici publici (Polirom, 2008). Mereu dinamic și în atac la indolența lumii, construind într-o limbă franceză desprinsă parcă din cerul galic latinizat, aspru și tandru estet (cât de minunate sunt volumele sale Cesar (1990) și Piet Mondrian (1992), ori emisiunile sale de estetică), autorul se dovedește a fi un lucid comentator al actualei perioade de pandemie.

Nu avem de a face cu un text greu. Traducerea Mădălinei-Andreea Ungureanu ne ușurează și mai mult lectura. Sunt cinci capitole așezate după un Prolog realmente savuros (pp. 9-20): Întoarce-te Michel Foucault (pp. 21- 36), O surpriză divină (pp. 37- 54), Deliciile izolării (pp. 55- 70), Viața, zic ei (pp. 71-88) și Adio lumii? (pp. 89-106). Reținem din prezentarea pe care editorii – extrem de atenți – au alcătuit-o volumului: „Omenirea a cunoscut pandemii mult mai grave, înaintea celei de coronavirus. Dar niciodată nu s-a izolat la scară globală și niciuna dintre ele nu  a dat naștere atâtor dezbateri obsesive. În această carte, Bernard-Henri Levy încearcă să facă bilanțul etapei inițiale a acestei prime Frici mondiale care a dus la o realitate mai neverosimilă decât ficțiunea. Pe el nu-l interesează ce a „spus” virusul, ci ce ne-a făcut pe noi să spunem. Nu-l interesează „lecțiile” pe care ar trebui să le învățăm, ci delirul interpretativ în care fiecare se vrea vestitorul „lumii de după”, când de fapt nu are întâlnire decât cu el însuși. Își exprimă groaza de a vedea această „lume de după” acaparată de două forțe: cei care trăiesc pe seama morții, tirani cu autoritate, care profită de urgența sanitară și de delirul igienei pentru a-și sugruma poporul sau a-și extinde imperiul; dar și adepții declinismului, colapsologii și alți exagerați ai penitenței, care își deghizează egoismul în abnegație și, sub pretextul că nimic nu ar trebui „să mai fie ca înainte”, jelesc tot ceea ce civilizația occidentală are mai bun. Se teme să nu-i vadă pe cei ce se bucură de izolare, pe acei drogați de virtual și de ecrane, prinzând gustul retragerii în sine și spunând, pentru multă vreme, adio lumii.” Dureroasă analiză! Pentru interlandul pe care-l străbatem, o propunere de lectură obligatorie. Să nu uităm și să nu spunem că n-am ști.

Sursa: tribuna.ro