Prin folosirea bucăților de sticlă dispuse simteric și legate între ele prin rețele de plumb, prinse prin tije metalice de șasiul ușii sau al ferestrei se pot forma ornamente, personaje sau chiar scene - ca și cum acestea ar fi pictate. Arta a fost numită vitraliu, din franțuzescul vitre – sticlă. Originile vitraliilor se pierd în istorie.

Vitraliile, așa cum le cunoaștem astăzi, au apărut o dată cu construirea bisericilor, cele mai vechi datând din secolul al X-lea. Tehnica vitraliului a fost descrisă de călugărul Teophilus, pe la anul 1100, reprezentat în special în stilul gotic. În timpul Evului Mediu s-a dezvoltat construcția de mozaic din sticlă, împreună cu un chit pentru ferestre și cupole de biserici, dând naștere la primele ferestre cu vitralii.

Astfel, vitraliul a fost ridicat la formă de artă, când au început, prin pictură, să se ilustreze pe ferestrele bisericilor pildele din Biblie - pentru poporul care era, în mare parte, analfabet. Vitraliile, prin strălucirea lor, sunt considerate un element mistic al artei bizantine, rezervat marilor edificii bisericești.