Mai bine decât oricine, o soţie şi o mamă creştină devotată suferă odată cu cei apropiaţi ai săi, datorită slăbirii dorului de viaţă spirituală înaltă şi a înlocuirii adevăratelor virtuţi, cu false valori, incapabile să îi aducă omului împlinirea. Şi din acest motiv încearcă, măcar în sânul casei sale, să creeze şi să întreţină starea de bucurie şi de armonie, sentimentul de confort sufletesc şi pace duhovnicească.

Spre deosebire de bărbat, care este, prin constituţia sa, cu predilecţie un introvertit, femeia este o extatică, o extrovertită. Pentru ea, adevărată sa vocaţie o constituie dăruirea iubirii, împărtăşirea sensibilităţii şi a bunătăţii fiinţei sale. Femeia sau soţia creştină este cea care întreţine, prin excelenţă, duhul sau atmosfera familiei; de la ea toţi - soţ şi copii - aşteaptă încurajare şi ajutor, sprijin şi alinare. Iar o soţie şi o mamă iubitoare este totdeauna conştientă de acest rol, pe care membrii familiei sale vor să îl vadă împlinit la modul sublim.

Prin urmare, o calitate esenţială a soţiei creştine este aceea de a crea în casa sa o atmosferă de căldură sufletească şi armonie familială, de siguranţă şi confort interior. De fiecare dată când soţul ei, ostenit de greutatea unei zile împovărătoare de muncă, în care a alergat poate de dimineaţa devreme şi până la orele târzii ale serii, cu scopul de a oferi familiei sale cele de trebuinţă vieţii şi dezvoltării ei, păşeşte pragul casei lor, trebuie să descopere la soţia sa şi mama copiilor lor chipul ei bun şi blând, dătător de bucurie, linişte şi alinare, să îi vadă surâsul cald şi drag, să îi audă glasul ei mângâietor, asemenea unui balsam, să îi simtă iubirea curată şi dezinteresată. Iar toate aceste înalte sentimente trebuie să fie egal împărţite soţului şi copiilor ei, ceea ce va face din căminul lor o oază de linişte şi pace sufletească, într-o lume atât de zgomotoasă, un colţişor de rai, încă din lumea şi din viaţa prezentă. În acest mod, soţia şi mama dreptmăritoare va fi cu adevărat „liman” bărbatului ei şi copiilor lor, „cea mai puternică doctorie de veselie” a familiei sale.

(Pr. prof. dr. Ioan C. Teşu, Familia creştină, Editura Doxologia, Iaşi, 2011, pp. 91-92)