Cel ce crede cu adevărat nu este leneş şi nesârguincios la rugăciune, nu osândeşte pe nimeni şi nu umblă pe „calea cea largă”, ci pe „calea strâmtă şi spinoasă”. Nu iubeşte lumea şi nici pe părinţi, fraţi, soţie sau copii mai mult decât pe Domnul. Nu se dedă la beţii şi ospeţe păcătoase, unde se ascultă cântece şi vorbe necuvioase, ci îşi aduce aminte de moarte şi de înfricoşătoarea zi a Judecăţii. De aceea se roagă, posteşte, se înfrânează şi se pregăteşte cum se cuvine, ca să dea „răspuns bun” Judecătorului ceresc.

(Sfântul Simeon Noul Teolog, Miezul înțelepciunii Părinților, Editura Egumenița, p. 35-36)