Minunea adunării puterilor sufletului, învrăjbite de fapta ucigașă a păcatului, nu e cu putință decât în numele lui Dumnezeu.

Rugăciunea neîncetată a fericitului nume: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul!”, după îndemnarea Sfântului Pavel: „Neîntrerupt vă rugați”, săvârșește minunea unirii în dragoste a celor învrăjbite de păcat. Iubirea înclină libertatea ca pe o cumpănă.

„Așa a iubit Dumnezeu lumea încât și pe singurul Său Fiu L-a dat, ca tot cel ce crede într-Însul, să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3, 16). E mai mare iubirea aceasta decât iubirea cu care a creat lumea. De data aceasta, stăvilarele dragostei se ridică și aceasta se naște pe pământ, în persoana lui Iisus, pârjol de Cer în inimile oamenilor.

Dragostea în Duhul lui Hristos, în trei vârste se vede:

1. În iubirea aproapelui ca pe tine însuți (Matei 19, 19);

2. În iubirea mai mult ca pe tine însuți – iubirea de vrăjmași (Matei 5, 44);

3. În iubirea ca jertfă pentru oameni (Ioan 15, 13).

Până la măsura iubirii de vrăjmași sunt datori să ajungă toți creștinii, care au de gând să se mântuiască; pe când la vârsta a treia a iubirii, foarte puțini ajung.

(Părintele Arsenie Boca mare îndrumător de suflete din secolul XX, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2002, pp. 101-102)