Invidiosul nu primeşte doctor pentru boala sa şi nu poate găsi leac tămăduitor al suferinţei deşi Scriptura e plină de ele. El aşteaptă uşurarea bolii doar numai într-un singur fel: să vadă prăbuşindu-se pe unul din cei invidiaţi. Capătul urii lui e să vadă pe cel invidiat din fericit în nefericit, din norocos în nenorocit.

Pe unii oameni cu totul potrivnici, binefacerile îi îmblânzesc. Pe invidioşi însă binefacerile mai mult îi înrăiesc. Rănile invidiei sunt adânci şi ascunse şi el nu suferă vindecare, ca unele ce s-au închis de durerea lor oarbă în ascunzişurile conştiinţei.

Invidiosul e duşmanul propriei sale sănătăţi sufleteşti. Cel invidiat poate să scape şi să ocolească pe invidios; dar invidiosul nu poate scăpa de sine însuşi. Tu, invidiosule, duşmanul tău e cu tine, vrăjmaşul ţi-e continuu în inimă, primejdia e închisă în adânc, eşti legat cu un lanţ neîndurat, eşti prizonierul invidiei şi nici o mângâiere nu-ţi vine în ajutor. A prigoni pe un om binecuvântat de Dumnezeu şi a urî pe cel fericit, iată o nenorocire fără leac.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Despre durerile oamenilor, vol. 7, Ed. „Credinţa strămoşească”, 2011, pp. 34-35)