Ce simplu-i să te cerți cu Dumnezeu
Și să-L întrebi cu nervi: „De ce chiar eu?”,
Insinuând că El ar fi greșit,
De câte ori necazul te-a lovit.

În viață parcă este mai comod
Să te îndreptățești în orice mod,
Decât să recunoști cu glas smerit:
„Am înțeles, Stăpâne, am greșit”!

De multe ori e-atât de greu s-accepți
Că El ți-a dat necazul să te-ndrepți,
Încât preferi să-L ponegrești pe El,
În loc să-ți schimbi tu viața în vreun fel.

Dar vezi tu, frate, Tatăl Cel ceresc
Le dă o șansă celor ce-și doresc
O viață-n cer, în veacul nesfârșit,
Căci prin necaz, le-arată c-au greșit.

Deci dacă ei, văzându-se certați,
Mustrarea o primesc, vor fi iertați.
Dar dacă-n schimb vor protesta de zor,
E vai și-amar de mântuirea lor!