Cearta este discuţia în contradictoriu şi împotrivirea neîntemeiată. Cei certăreţi iubesc gâlceavă; ceartă se naşte din slava deşartă, iar certăreţii sunt vanitoşi; se ceartă, provocându-se unii pe alţii pentru că opinia lor să nu fie desconsiderată, ci să stea în picioare, ca şi cum ar fi dreaptă şi plină de înţelepciune.

Cei îndărătnici şi iubitori de gâlceavă şi de dispute sunt deşerţi şi goi pe dinăuntru; se angajează în dispută unii cu alţii până la epuizare, pierzându-şi puterea de a mai vorbi, dar fără a ceda [câtuşi de puţin]; uită de sine şi se comportă asemenea unor oameni cuprinşi de nebunie; intră într-o dispută referitoare la o chestiune care n-are o importanţă deosebită; nu adevărul este recompensa acestei controverse, ci dorinţa de a se impune asupra opiniei celuilalt face că raţiunea lor să nu mai funcţioneze, încercând să ajungă la biruinţa cu ajutorul strigătelor; lor le urmează mânia şi furia, care sunt însoţite de o gâlceavă turbată, în decursul căreia se împart injurii şi lovituri; în frenezia războiului, nu încetează să se certe, până când unul dintre cei doi nu este învins cu ajutorul violenţei. Certăreţii sunt încăpăţânaţi, semeţi şi iubesc slava deşartă.

(Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaşte-te pe tine însuţi sau Despre virtute, Editura Sophia, 2012)