Cheamă-L pe Dumnezeu în necazul tău și nu te lenevi!
Tu te-ai lenevit; căci, când M-ai căutat, ai văzut cum M-am arătat ție!
Zis-a iarăși: un bătrân a rămas într-o capiște și au venit dracii, zicându-i lui: Du-te din locul nostru! Iar bătrânul a zis: Voi nu aveți loc. Și au început dracii să-i risipească cu totul smicelele lui de finic. Iar bătrânul sta, adunându-le pe ele.
Mai pe urmă, dracul, apucându-l de mână, îl trăgea afară. Dar ajungând bătrânul la ușă, cu cealaltă mână ținea ușa, strigând: Iisuse, ajută-mi! Și îndată a fugit dracul. Și bătrânul a început a plânge. Iar Domnul a zis lui: De ce plângi? Și a răspuns bătrânul: Fiindcă dracii îndrăznesc să apuce pe om și să-l necăjească. Și i-a zis lui: Tu te-ai lenevit; căci, când M-ai căutat, ai văzut cum M-am arătat ție! Acestea le zic, căci este trebuință de multă osteneală și, de nu se va osteni cineva, nu poate să aibă pe Dumnezeu cu sine, căci El pentru noi S-a răstignit.
(Patericul, ediția a IV-a rev., Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2004, p. 89)
Arhimandritul Visarion Ionescu, iubind dumnezeiește, se îngrijea mai întâi de binele celorlalți
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro