Rugăciuni pregătite avem multe. Ele nu sunt compuse, ci s-au revărsat din inimile sfinţilor sub acţiunea unei contemplări sau a unui eveniment, a unei întâmplări din viaţă. Cel ce le citeşte cu atenţie capătă aceleaşi sentimente care respiră în ele şi prin acestea înviorează şi zideşte în sine duhul rugăciunii... Dar, deprinzându-se să se roage potrivit cu rugăciunile gata făcute, trebuie să înceapă puţin câte puţin să se roage şi cu cuvintele sale, conform trebuinţelor sale - sufleteşti sau materiale...

Îndemnul de a ne adresa lui Dumnezeu se săvârşeşte uneori nu dintr-o anumită necesitate, ci numai din dorinţa fierbinte de Dumnezeu. În orice măsură şi în orice chip s-ar manifesta chemarea aceasta, niciodată nu trebuie să o lăsăm nesatisfacută, ci îndată să pornim la rugăciune şi să ne rugăm în acea stare, în care ne-a găsit îndemnul: dacă suntem la lucru, pentru el să ne şi rugăm, dacă suntem la lectură, în mijlocul ei să ne rugăm, dacă suntem în timpul mersului, mergând, să ne rugăm. Dar, desigur, este mai bine şi mai rodnic să stăm în locul nostru de rugăciune şi să luăm poziţia de rugăciune dacă se poate.

Cu cât este mai mare râvna cu care vor fi împlinite aceste adresări către Dumnezeu, cu atât mai des se vor manifesta şi cu atât mai mult vor dura şi cu atât mai adânc se vor înrădăcina... Metoda aceasta este cea mai bună pentru desăvârşirea rugăciunii.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Sfaturi înțelepte, traducere de Cristea Florentina, Editura Cartea Orodoxă, p. 309)