Sufletului mândru nu Se arată Domnul. Chiar dacă ar învăţa toate cărţile, sufletul mândru nu va cunoaşte niciodată pe Domnul, fiindcă mândria lui nu lasă loc în el pentru harul Sfântului Duh, iar Dumnezeu e cunoscut numai prin Duhul Sfânt. Cel stăpânit de slavă deşartă sau se înspăimântă de demoni, sau se aseamănă lor; dar nu trebuie să ne înspăimântăm de demoni, ci de slava deşartă şi trufie, căci prin ele se pierde harul. Cine vorbeşte cu demonii îşi întinează mintea, dar mintea celui ce rămâne în rugăciune e luminată de Domnul. Domnul ne iubeşte mult, dar noi toţi cădem pentru că nu avem smerenie. Pentru a păstra smerenia trebuie să omorâm trupul şi să primim Duhul lui Hristos [Rm 8, 13]. Sfinţii au dus lupte crâncene cu demonii şi i-au biruit prin smerenie, rugăciune şi post. Cine s-a smerit pe sine însuşi, acela i-a biruit pe vrăjmaşi.

(Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 87)