Duhul lumii a adus în cadrul familiei agitație, deconectare, fisură și conflict, în numele libertății și al drepturilor. Contrazicerea, cârtirea, cearta, amenințarea și lipsa de căldură sufletească umbresc multe case. Lipsesc existența unuia în celălalt, înțelegerea deplină dintre membrii familiei și respectul față de celălalt. Doar viața bisericească ne va restabili pe linia dreaptă. Atunci vor fi de prisos oricare alte păreri, mustrări și sfaturi. Dezbisericirea a întețit eul nostru și ne vrea suverani și stăpânitori a toate, chiar și ai rudelor noastre, ai soților, ai copiilor. Când spunem „viața bisericească” nu considerăm o percepție bună în general despre Biserică, o credință într-o creatură supremă, o ideologie agreabilă. Viața Bisericii este definită de o credință dreaptă în Sfânta Treime, de o viață de adorare și de o cale dinamică de curățire și sfințire.

Merită ca părinții să-și conducă copiii regulat de la o vârstă mică la biserică. Să se obișnuiască să sărute icoanele, să facă corect semnul Sfintei Cruci, să se împărtășească cu Preacuratele Taine. Chiar dacă sunt plini de viață și neastâmpărați, chiar dacă plâng, nu contează. Învață rânduiala Bisericii, hainele lor miros a tămâie, sunt binecuvântați, se sfințesc. Cu o mare tristețe am văzut în bisericile din America, în timpul Sfintei Liturghii, copiii să fie la subsol cu un pedagog, pentru a nu deranja în biserică pe cei care se roagă...

Este necesar ca, de mici, copiii să învețe să meargă regulat la biserică. Chiar dacă nu înțeleg, harul lucrează bogat înăuntrul lor.