Nimic nu ne face să petrecem cu lumea şi cu cele din lume şi cu cei beţi de ea şi neaşezaţi, şi nimic nu ne îndepărtează în aşa măsură de comorile înţelepciunii şi de cunoaşterea tainelor lui Dumnezeu, cum o fac râsul cu vorbărie şi neluarea în seamă cea cu îndrăznire; şi aceasta este meşteşugul dracului curviei. Şi de vreme ce am pus la încercare înţelepciunea ta, o, preaiubite, cu dragoste mă rog ţie să te păzeşti de ispita vrăjmaşului, ca nu cumva, glumind cu vorbe, să-ţi răcească sufletul din dragostea lui Hristos, care a băut fiere pentru tine pe lemnul crucii, şi în locul dulceţii acelei cugetări, în locul îndrăznelii către Dumnezeu, să ţi-l umple cu mulţime de năluci, chiar şi când eşti treaz. [...] Sileşte-te aşadar să urmezi smereniei lui Hristos, ca mai mult să se aprindă focul, aruncat de Dânsul întru tine, care scoate din rădăcină toate mişcările lumii, că ele ucid omul cel nou şi pângăresc curţile Domnului celui Sfânt şi Atotputernic. Căci îndrăznesc să spun după Sf. Pavel: „Biserică a Lui suntem”. Să curăţim deci Biserica Sa, precum şi El este curat şi a binevoit a se sălăşlui întru dânsa. Şi s-o sfinţim, precum sfânt este şi El. Şi s-o împodobim cu toate faptele cele bune şi de cinste. Şi s-o tămâiem cu tămâia încetării dorinţei prin rugăciunea curată din inimă (a inimii) pe care n-o poate face părtaşul mişcărilor celor dese ale lumii. Şi astfel sufletul va fi umbrit de norul slavei lui Dumnezeu şi lumina măririi Lui va străluci înlăuntrul inimii. Şi se vor umple de Har şi de fericire toţi locuitorii cortului lui Dumnezeu. Iar cei neruşinaţi şi neobrăzaţi vor fi lipsiţi de flacăra Duhului Sfânt.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Cuvântul 2 - Pentru lepădarea de lume şi despre înfrânarea de la vorbirea cu oamenii)