„Ci voi, cei tari", spune Scriptura, „purtaţi neputinţele celor neputincioşi"

Cuvinte duhovnicești

„Ci voi, cei tari", spune Scriptura, „purtaţi neputinţele celor neputincioşi"

Pacea şi răbdarea le numără Apostolul printre darurile Sfântului Duh.

Începutul înţelepciunii dumnezeieşti este liniştea si blândeţea, care ţin de măsura sufletului mare şi întărit, de cel mai trainic chip al cugetării şi poartă neputinţele omeneşti. „Ci voi, cei tari", spune Scriptura, „purtaţi neputinţele celor neputincioşi" (Rom. 15, 1) şi: „pe cel ce greşeşte, îndreptaţi-l cu duhul blândeţii" (Gal. 6, 1). „Pacea şi răbdarea le numără Apostolul printre darurile Sfântului Duh" (Cuvântul 89).

În alt cuvânt, Preacuviosul Isaac grăieşte: „Să nu urăşti pe păcătos, căci cu toţii suntem păcătoşi. Dacă tu pentru Dumnezeu te porneşti împotriva lui (a păcătosului), atunci varsă pentru el lacrimi. Dar pentru ce îl urăşti? Urăşte păcatele lui, iar pentru el roagă-te, şi prin aceasta te vei asemăna lui Hristos, care nu S-a mâniat asupra celor păcătoşi, ci se ruga pentru ei. Nu vezi, oare, cum a plâns El pentru Ierusalim? Şi noi, în multe prilejuri, suntem batjocoriţi de diavol. Şi de ce să urâm pe cel batjocorit de diavol, care ne batjocoreşte şi pe noi? Pentru ce, omule, urăşti pe păcătos? Pentru că nu-i aşa de drept ca tine? Dar unde este dreptatea, dacă nu ai dragoste? De ce n-ai plâns mai bine, pentru el, ci îl goneşti? Oarecari, ce gândesc despre sine că judecă sănătos despre faptele păcătoşilor şi se mânie pe ei, lucrează astfel din nesocotinţă" (Cuvântul 90).

(Sfântul Ignatie BriancininovDespre înșelare, Editura Egumenița, 2010, p. 16)