Cimitirul prizonierilor de război din Grafenwöhr – morminte ale soldaților români în Germania (VII)

Anul 2021 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca „Anul omagial al pastoraţiei românilor din afara României” şi „Anul comemorativ al celor adormiţi în Domnul”, ocazie fructificată în diferite moduri pentru a se pune în valoare atât rolul Diasporei românești cât și importanța liturgică şi culturală a cimitirelor. Cu articolul dedicat necropolei din interiorul bazei militare americane de la Grafenwöhr, continuăm seria dedicată cimitirelor din Germania (militare și civile) în care au fost înmormântați români, cu precădere soldați luați prizonieri în Primul Război Mondial.

În acest cimitir, aflat în interiorul bazei militare americane din orășelul Grafenwöhr, situat în nordul Bavariei, sunt înmormântați 261 de prizonieri ruși și români din Primul Război Mondial. Dintre cei 51 de compatrioți care odihnesc aici, sunt cunoscute numele a 49 și apartenența militară a 45, toți fiind soldați infanteriști.

Despre prizonieri

Lagărul de la Grafenwöhr, aflat în interiorul unității militare germane inaugurate în 1910, era cel mai mare centru de detenție pentru prizonierii de război din cuprinsul Bavariei, în timpul primei conflagrații mondiale. Prizonierii au început să fie aduși din septembrie 1914, fiind vorba despre câteva mii de francezi (internați în fostele grajduri ale unității, majoritatea clădiri de lemn fără podea, numit Stallager, „lagărul-grajd”), urmați în noiembrie de ruși capturați pe frontul de răsărit (internați într-un spațiu separat, pe care s-au construit barăci de lemn, numit Hüttenlager, „lagărul de colibe”), dar și de un grup de 1300 civili francezi (inclusiv femei și copii), deportați pentru acțiuni de partizanat în spatele frontului. În apropiere, în sub-lagărul de muncă Flügelsburg lucrau 200 de francezi, la tăiat turbă. Alți prizonieri au fost folosiți la construirea și extinderea barăcilor de locuit, la săparea șanțurilor de drenaj și la lucrări de curățenie.

Până la instalarea iernii, fiecare tabără era prevăzută cu bucătărie proprie, magazin cu vânzări de produse, oficiu poștal și băi comune. Sub-lagărul francez dispunea și de o grădină de zarzavaturi și alte facilități. Dar în ciuda descrierii, condițiile de detenție erau grele, în special în timpul iernii, orașul fiind situat într-o zonă păduroasă umedă (alt. 410 metri). La sfârșitul anului erau înregistrați mai bine de 23600 de prizonieri (în proporții aproape egale francezi și ruși, precum și câțiva belgieni), în spații care totalizau o capacitate de doar 10500 locuri. Problemele de sănătate și igienă, dar și de hrană, avute de prizonieri au fost descrise pe larg în urma unei inspecții ruso-daneze de la Comitetul Internațional al Crucii Roșii, care a avut loc în 1915.

Despre prizonierii români, doar o ipoteză

Das Kriegsgefangenenlager Grafenwöhr – zu Beginn des Ersten Weltkrieges größtes Gefangenenlager Bayerns  („Lagărul de prizonieri Grafenwöhr – despre începuturile celui mai mare lagăr de prizonieri din Bavaria din timpul Primului Război Mondial”) este un studiu amănunțit despre facilitățile lagărului, viața prizonierilor și cimitirul de război, publicat în 1988 de Gerhard Müller. Acesta aduce la lumină multe informații extrem de importante pentru istoria detenției în Primul Război Mondial, însă nu pomenește absolut nimic despre existența în lagăr a unor prizonieri români. Focalizându-se pe cele două grupuri mari de deținuți, francezi și ruși, cercetătorul amintește în treacăt și de cei câțiva belgieni aflați aici în primii ani, precum și de italienii care se mai găseau în momentul lichidării spațiilor de detenție, la sfârșitul războiului. Nu de mult, pe pagina de internet a Muzeului din Grafenwöhr, unde au fost publicate o serie de scrisori ale unui deținut australian, aparținând armatei britanice. Acesta pomenește de cei câțiva englezi din tabără, socotiți de ceilalți captivi precum și de localnici ca un grup exotic, descriind un tratament relativ bun în captivitate. Existau anumite libertăți, precum participarea la slujbele duminicale sau de Crăciun, corespondența poștală (deținuții puteau primi pachete cu haine, alimente și alte bunuri de la propriile familii), organizarea de grupe de teatru, dar pomenește și de frigul cumplit al iernii din 1916/1917. Însă și aici lipsesc cu totul referirile la români. Cel mai probabil ostașii noștri au sosit, ca și în alte lagăre, la sfârșitul anului 1916, fiind capturați în luptele care au dus la pierderea a 2/3 din teritoriul României în mâinile armatelor germane și austro-ungare. Sosirea lor în aceste momente, când lagărul era deja suprapopulat și autoritățile se confruntau cu lipsurile din cea mai grea iarnă a războiului, se poate să fi trecut aproape neobservată. Cel mai probabil au fost asimilați grupului rus, această confuzie părând a fi făcută de Müller, în studiul amintit, și în cazul mormintelor din cimitir.

Deja din primăvara anului 1915 mulți dintre prizonieri au fost transferați în minele din Alsacia, în industria bavareză a lignitului și în agricultură, astfel încât capacitatea taberelor a scăzut treptat. La sfârșitul războiului, când lagărul a fost lichidat complet (1 aprilie 1918) se mai aflau în detenție 6466 de francezi, ruși (în proporții aproape egale) și italieni, toți fiind relocați în lagărul din Bayreuth.  

Despre cimitir

Până la redistribuirea prizonierilor către alte centre de detenție și organizarea spațiilor, atât condițiile igienice cât și frigul, dar și lipsa dotării dispensarelor au cauzat un număr însemnat de decese. Înmormântările aveau loc aproape zilnic în anul 1914, astfel căpătând contur cimitirul prizonierilor, situat la nord-vest de tabăra francezilor, pe locul existent și astăzi. Decese au fost înregistrate însă și în anii următori, când au apărut epidemiile de tifos și alte boli. Rația mică de hrană a contribuit și ea la slăbirea stării de sănătate a captivilor. Dintr-un total de 755 de prizonieri morți în captivitate, 482 au fost francezi, 210 ruși, 51 de români și câte 6 englezi și italieni. Deja în 1914, în urma unei colecte făcute de deținuți, a fost construit un monument de granit, iar la sfârșitul anului 2016 un alt monument din piatră, înfățișând un soldat și purtând inscripția „Pro Patria” a fost dezvelit de captivii francezi.

În 1925 rămășițele pământești ale francezilor au fost deshumate și transferate în Franța, iar în 1928 monumentul central a fost transferat și el în cimitirul militar din Sarrebourg. Până astăzi au rămas în cimitir mormintele celor 261 de prizonieri români și ruși, iar de câțiva ani spațiul a fost nivelat, vechile pietre de mormânt deteriorate fiind îndepărtate. În locul lor au fost așezate răsfirat câteva cruci-monument. Doar două pietre de mormânt dintre cele originale se păstrează în cimitir, însă inscripțiile de pe acestea nu s-au păstrat, datorită calității inferioare a materialului (probabil Sandstein, „piatră de nisip”, foarte corozivă).

Miercuri, 6 octombrie 2021, am săvârșit în cimitirul din cadrul bazei militare americane din Grafenwöhr slujba parastasului pentru cei 51 de soldați români care au murit în captivitate, în timpul Primului Război Mondial, împreună cu capelanul ortodox al unității militare, maiorul Peter Aleria. La slujbă a participat și col. Shawn McCammon, capelanul evanghelic al unității militare, care a facilitat accesul în baza militară.

O listă cuprinzând numele a 49 de soldați români, precum și apartenența militară a 45 dintre aceștia este disponibilă este disponibilă pe pagina de internet a Oficiului Național Român pentru Cultul Eroilor.

De la același autor

Ultimele din categorie