Istoria ne predă lecţii. Lecţii de omenie, de dragoste şi de bariere înfrânte. Când un semen suferă, celălalt nu poate sta nepăsător, chiar dacă între ei există diferenţe sociale, culturale, naţionale şi chiar religioase. La Iaşi, istoria a lăsat o lecție „palpabilă”.

Astăzi trecem pe strada Cuza Vodă şi suntem fermecaţi de pitorescul clădirilor. Pentru mulţi dintre noi, această stradă este doar cea mai interesantă parte a Iaşului istoric. Liniştea e tulburată doar de tramvaiele care îşi au calea prin această parte de oraş. Tot pe aici treceau şi în anul 1941, când strada Cuza Vodă a fost martora celei mai sângeroase nopţi – 28 spre 29 iunie, noapte ce a lăsat în urmă 4.000 de evrei asasinați. Dacă adăugăm răniții și deportații… sursele istorice vorbesc despre 14.000 de victime.

A fost cel mai mare masacru de pe teritoriul României, din epoca modernă. Tragedia din Iași a schimbat profilul demografic, social, economic și cultural al Iașului, un oraș în care evreii reprezentau până atunci jumătate din populație și a cărui funcționare depindea de mecanismele de conviețuire și acomodare stabilite între creștini și evrei.

Bisericile au fost deschise, pentru ca evreii să se poată ascunde în ele

Deşi studiile de specialitate nu amintesc prea mult despre implicarea Mitropolitului Moldovei şi Sucevei, Irineu Mihălcescu, există dovezi scrise despre felul în care ierarhul s-a zbătut pentru a salva a cât mai mulţi evrei din mâinile naziştilor. Conform martorilor, mitropolitul Irineu a dat binecuvântare ca, în acea noapte, preoţii să lase bisericile deschise – pentru ca evreii să se poată ascunde în ele. Prin intermediul preoţilor, credincioşii ortodocşi au fost încurajaţi să tăinuiască familii întregi de evrei fugari. O astfel de mărturie ne-a fost încredinţată de Albert Aurelian, creştin care a trăit 100 de ani şi câteva luni. În cadrul povestirilor sale îşi amintea cum, în acea noapte, a ascuns o familie de evrei sub patul bordeiului: „Doi părinţi şi doi copii am scăpat cu viaţă. Jidanul a vrut să îmi lase actele casei şi să-mi facă act de mână, înainte de a fugi în lume. Am zis că nu îmi trebuie. Îmi era suficient că-i ştiam bine!”.

Asemenea acţiuni au avut loc în tot oraşul, în acea noapte. Pe lângă demersul de încurajare a creştinilor de salva cât mai mulţi evrei, mitropolitul Irineu a încercat să ia legătura cu mareşalul Ioan Antonescu, pentru a mijloci salvarea copiilor comunităţii mozaice.

O scrisoare de mulţumire care confirmă adevărul istoric

Toate aceste demersuri din noaptea sângeroasă au fost acoperite de praful istoriei. Singura confirmare este adresa Oficiului Județean Iași a Centralei evreilor din Romania cu nr. 1639, din 3 septembrie 1942, semnată de către Președintele Oficiului județean Iosef Iacob, Prim Rabinul Dr. I. Safran, precum şi de către Şeful Secției Cultului, Rabinul I. Wahrman.

Actul oficial este adresat Mitropolitului Irineu Mihălcescu, căruia îi sunt aduse vii mulțumiri din partea Comunității evreiești, pentru atitudinea sa demnă de solidaritate:

„Înalt Prea Sfințite,

Sfatul Rabinic şi Obștea evreiască din Iași au fost profund impresionate de fapta prea creștinească a Înalt Prea Sfinției Voastre care, cu adâncă înțelegere şi măreață bunăvoință a întins mâna protectoare asupra zecilor de nenorociți, bătrâni, femei şi copii, în cumplita primejdie…

Gestul Înalt Prea Sfinției Voastre, în vremuri de cruntă zbuciumare a unei Comunități mult încercată, ne face să gândim – cu fericită resemnare – la frumusețea tradiției pe care ați pecetluit-o, tradiție de înaltă înțelegere şi evanghelică bunătate a Prea Sfinților Premergători la Arhipăstorirea Moldovei care, cu greutatea Lor de părinți ai Bisericii Creștine, în divanurile Ţarii, opreau în ultimul sfert de oră Decrete care, dacă necesitățile momentane le cereau – erau însă în contradicție cu înalta morală a Bisericii Creștine.

Şi în vremurile grele pe cari noi le trăim, raza de lumină pe care a iradiat-o bunătatea Înalt Prea Sfinției Voastre ne-a încălzit un moment sufletele şi, smeriți mulțumim Celui Atotputernic care a dăruit omului o parte din bunătatea Sa şi a inspirat pe Cel luminat de El să spună: că Dumnezeu nu dorește moartea păcătosului, ci numai îndreptarea lui.

Respectuoși, asigurăm pe Înalt Prea Sfinția Voastră că gestul pe care L-ați făcut va fi săpat adânc în sufletul fiecărui membru din Comunitatea noastră, pentru a fi transmis generațiilor viitoare drept pildă de bunătate şi îndemn de muncă cinstită şi rodnică pentru pământul Cezarului care ne ocrotește.”